Dorința de cunoaștere și inedit m-a dus departe la cumpăna dintre ani, în Asia de Sud-Ese, în fosta Indochină colonială franțuzească, mai precis, în Cambodgia, în Siam Reap, aproape de unele dintre cele mai valoroase construcții arhitectonice care au fost făcute vreodată pe planetă, templele khmere din zona Angkor Wat. Deși scopul principal al vizitei a fost să văd temple, ceea ce am și făcut în fiecare zi, de dimineață și până seara, intervalul nocturn dintre ani trebuia și el să fie sărbătorit într-un fel. Drept urmare, duminică, pe 31 decembrie, am încheiat turul zilei mai devreme cu vzitarea templului Baphuon, numit și „muntele de aur”, construit pe o colină artificială, dedicat inițial zeului hindus Shiva, convertit apoi la Budismul Theravada. S-a crezut că templul a fost construit în timpul lui Udayādityavarman al II-lea, dar o echipă de arheologi francezi a stabilit în anul 2015, pe baza metodei Carbon-14, pornind de la examinarea unor bolțari din fier încorporați în structura de piatră, că templul este mai vechi și că poate fi asociat cu regele Suryavarman I (1010–circa 1050), un rege căruia până atunci nu-i fusese atribuit niciun templu. Buros că și regele Suryavarman I are templul său, m-am grăbit spre hotel pentru a avea și eu Revelionul meu (sau al nostru).
Puțin după ora cinci a după amiezii intram țanțoș în hotel adus de o ricșă rapidă stipendiată cu un dolar. Am urcat rapid în cameră și, după ce am făcut un duș de recuperare și m-am îmbrăcat cu hainele de petrecere, o cămașă din in cu mâneci scurte, albă, cumpărată în urmă cu câțiva ani din Tailanda, niște pantaloni subțiri cât foița de ceapă și am încălcțat sandalele, am coborât în hol pentru a prinde deschiderea recepției de bun venit. Rezidenții din hotel au început să apară, mai întâi un grup de germani, punctuali ca întotdeauna, apoi niște autralieni solizi și înalți, buni pentru un meci de rugby, după aceea niscaiva frncezi cu doamnele suple și elegante la înaintare, după care nu le-am mai ținut contul pentru că ospătarii au început să se plimbe printre noi cu tăvile pe care se aflau pahare suple cu cocktailuri albăstrii și diverse gustări crocante din familia pachețelelor de primăvară, timp în care o orchestră de muzică tradițională cambodgiană a început să cânte. Să se fi adunat vreo 150 de comeseni.
La ora 19.00 se deschid larg ușile care dau în curtea interioară și suntem invitați să trecem pragul. Fiecare primește la intrare un cadou împachetat multicolor, nimic altceva decât un borcănaș care conține o lumânare cu miros de floare de lotus, așa cum aveam să aflu când l-am desfăcut, și un tichet pentru tombola care va fi extrasă în timpul petrecerii, important fiind numărul de pe tichet, în cazul meu 15.
Curtea interioară arată superb. Mesele au fost aranjate pe partea dinspre intrare a piscinei și în fața scenei, iar pe cealaltă parte a piscinei au fost instalate mesele care găzduiesc platourile cu mâncare. Deasupra, ghirlande de flori cu o cromatică specific hindusă și lampioane la fel de colorate, dar care mă duc cu mintea spre Budismul Mahayana. Mult portocaliu și mult roșu. Masa noastră este bine așezată, lateral față de scenă, de unde ai o perspectivă asupra întregului.
Pe scenă apare un cuplu care ne prezintă programul zilei și ne invită la masă. Un chitarist creează un fundal sonor internațional în timp ce noi trecem prin mari dileme în fața diversității felurilor de mâncare și a abundenței lor. Ce să alegi mai întâi? După ce fac un tur complet, îmi pun în ordine un meniu personalizat. Încep cu un aperitiv specific asiatic cu diverse salate, cele mai spectaculoase fiind vinetele coapte. salata de ton la cuptor, cu avocado, roșii cherry, salată verde și rucola, precum și salata de mango cu pește uscat măcinat, plus chayotte (un fel de tărtăcuță) prăjită cu usturoi,
În timp ce trec la felul al doilea, pe scenă începe un spectacol interesant, mai întâi un dans Apsara, de ai fi zis că dansatoarele au coborât din basoreliefurile templului Angkor Wat, cu mișcări care duc spre viziunea hindusă asupra corporalității, apoi a urmat un dans tradițional denumit Moni Mekhala, un dans al ploii care preia câte ceva din mitologia cambodgiană a ploii, fulgerului și tunetulu. Este remarcabil că fuziunea dintre hinduism și budism, sub forma unei succesiuni, a dus la un sincretism religios care are autenticitate, nu s-a ratat într-un eclectism contrastant, ci a găsit nivelul armoniei și al integrării
.După spectacol are loc prima rundă de extrageri la tombolă, timp în care decid să mă ocup de felul principal. Prefer să mă fixez pe trei feluri, și anume, vită Wellinton, curcan și calamar. Vita este din abundență, răspândită în mai multe marmite, dar curcanul s-a topit repede, devorat de asaltul comesenilor pofticoși, așa că am o discuție cu un chef din zonă și acesta se întoace cu un curcan nou-nouț, abia scos de la cuptor, din care îmi aleg cu prioritate câteva ciosvărte. Adug pe platou și câteva rondele de calamar, mai mult ca un moft bizantin. Ajuns la masă, fac semn unui osptar sprinten și îi șoptesc cu accent oxfordian că vreau un pahar de Malbec argentinian.
Dar ce se întămplă? Deși abia a trecut de ora 10.00, unii dintre comeseni se ridică și își iau la revedere de la măreața reuniune. Da, știu, mâine au de vizitat alte temple, cei mai mulți dintre ei au alergat și azi toată ziulica, dar cum să te lași în plata somnului atunci când știi că vor fi numărate ultimele clipe ale anului pe care tocmai l-ai trăit? Decid să rezizt și să rămân până la capăt. Firește, și cu ajutorul gustoaselor brânzeturi franțuzești și al fructelor tropicale proaspete.
Muzica este din nou oprită pentru a face loc celei de a doua și ultimei runde de extrageri la tombola petrecerii. Primul număr extras nu este prezent, cel de al doilea da, este o doamnă din Germania, iar cel de al treilea sunt eu, iată, norocos și aici. Cei doi câștigători suntem chemați pe scenă. Primesc drept cadou o mască Apsara, ceva mai autentic și specific nici că se putea.
Suntem invitați la dans, dar cei mai mulți dintre cei rămași preferă să se retragă cu gesturi politicoase de mulțumire și de neputință.. Când începe numărătoarea inversă, dacă mai suntem vreo douăzeci.
5, 4, 3, 2, 1, uraaa! Ospătarii desfac sticlele de șampanie, iar de pe acoperișul hotelului începe un foc de artificii. Pe ringul de dans am mai rămas doar cinci persoane, eu și patru doamne. Prezentatoarea, coborâtă de pe scenă, ne aduce câte un supliment de șampanie și începe să danseze cu noi. Ni se alatură și un ospătar cherchelit care se mișcă bine, de parcă am fi în comedia „Petrecerea” cu Peter Sellers, mai ales că piscina este aproape. Prezentatoarea face un semn către D. J.-ul de pe scenă și din difuzoare se aude „Livin’ la Vida Loca”, celebra piesă a lui Ricky Martin. Câteva dintre fetele care mai înainte fusesră pe scenă în rolul dansatoarelor Apsara se dezlănțuie acum în stil latino.
Și asta a fost. La 12.30 s-a oprit muzica și a rămas doar mirosul prafului de pușcă al artifciilor, combinat cu vaporii de șampanie. M-am gândit la Românai, aflată pe fusul orar înapoi cu cinci ore, și am ciocnit încă un pahatr de șampanie cu Manu și Nico, cele două douamne românce de lângă mine.
Peste câteva ore vom pleca într-un alt circuit de vizitare a templelor. Vom începe cu Bayon, templul capitalei Angkor Thom, și vom încheia cu Banteay Srei, o bijuterea în gresie roșie dedicată lui Shiva, dar și lui Parvati, zeița hindusă a calităților feminine.