17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Soldatul Svejk și măreața Siberie

OpiniiSoldatul Svejk și măreața Siberie

Într-o zi de vineri a verii anului 2018, în vremuri de pace, după ce traversesem partea de Siberie în care se află Irkutsk și lacul Baikal, mă aflam la Ulan Ude, capitala Republicii Buriate, parte a Federației Ruse. După ce aproape întreaga zi am dedicat-o vizitării uriașului Muzeu Etnografic de acolo, rătăcindu-mă printre colibele șamanilor, seara am căutat un loc unde să pot mânca în stil local. Privirea mi-a fost atrasă de un panou din ramele căruia îmi zâmbea un soldat bondoc cu o halbă de bere în mână. „E Svejk!”, am mormâit cu surprindere, mirat de prezența lui Svejk în acest spațiu, gândindu-mă însă cu satisfacție la gustul berii cehești, apoi am coborât privirea și am văzut firma care confima descoperirea, scrisă cu litere mari, puțin neclare, așa cum ai vedea după cinci halbe la bord: PIVNICE SVEJK.

Imediat am intrat într-o alertă culturală, căci, oricât de multe năzdrăvănii ar fi făcut Svejk, nu întrezăream ce legătură ar avea cu Siberia. Așezat la masă în cocheta berărie, am întrebat-o pe ospătăriță, fără prea mare speranță, dacă știe de ce locanta poartă numele bravului soldat care a călcat țanțoș prin cenușa imperiilor vremii lui. Tipa s-a arătat nedumerită și mi-a făcut semn să o urmez. M-a dus la un bărbat în vârstă, mai burtos decât Svejk-ul din poză,  ulterior am aflat că era chiar patronul, pentru că, drept recompensă pentru interesul meu, a mai pus pe masă câte o halbă pentru fiecare, „din partea lui Svejk”, așa cum a vrut să se știe. Bucuros, el mi-a explicat că Jaroslav Hașek, scriitorul care l-a inventat pe Svejk pornind de la întâmplările din propria viață, a fost prin zonă.

Am reținut povestea și am luat-o drept o provocare. La întoarcerea acasă am început să investighez și am avut șansa să aflu detalii surprinzătoare de la doi amici din Republica literaturii. Am descoperit astfel o poveste de viață uluitoare pe care merită să o fac cunoscută.

Jaroslav Hașek a fost un anarhist notoriu și un revoluționar precoce. La numai 14 ani avea deja la activ participarea la revoltele anti-germane de la Praga, distrugerea simbolurilor monarhiei habsburgice și a afișelor poliției. Arestat, declară că pietrele din buzunar sunt roci pentru la școală și îi scrie mamei o scrisoare: „Dragă mămică! Nu mă aștepta la cină mâine, pentru că voi fi împușcat. Spune-i maestrului Gasperg că mineralele pe care le-am obținut sunt la departamentul de poliție. Când vine tovarășul meu Voitishek Gornhof, spune-i că m-au supravegheat 24 de polițiști călare. Rămâne de văzut când va avea loc înmormântarea mea.” Era și prima sa victorie asupra forțelor de opresiune pentru că este eliberat imediat, iar comisarul este destituit. În timpul studenției la Academia Comercială publică primele sale povestiri umoristice. Este anul 1900.

După absolvire s-a angajat la o bancă, însă a fost concediat din cauza absențelor care urmau diverselor sale escapade. În vara anului 1903 a plecat într-o călătorie prin estul Europei, ocazie cu care a ajuns și la București. Intră în contact cu „Organizația Revoluționară Internă Macedoneană“ și participă la revolta antiotomană, așa-numita Răscoală de Sfântul Ilie.  . Vagabondează prin Balcani și, după mai multe arestări, revine la Praga. Începe să publice intens sub diverse psudonime, în special texte satirice, facile, impregnate ideologic de ideile lui Mihail Bakunin, de unde i se va trage diminutivul „Mirty”.  În anul 1906 s-a alăturat oficial mișcării anarhiste, participă la demonstrații de stradă, susține prelegeri în mediile proletare, fiind monitorizat de poliție drept „cel mai periculos anarhist” și arestat pentru diverse motive, inclusiv vandalism și molestarea unui polițist.

În anul 1907 o întâlnește pe Jarmila, de dragul căreia deminisionează de la revista anarhistă Komuna și începe să scrie la reviste literare, bucurându-se de notorietate. În anul 1911 înființează  Partidul Progresului Moderat în Limitele Legii, în al cărui program electoral milita pentru introducerea sclaviei, reabilitarea animalelor, oficializarea Inchiziției și obligativitatea consumului de alcool.         Își anunță candidatura pentru Dietă printr-un discurs în care spune: „N-am nicio îndoială că la viitoarele alegeri pentru Dieta imperială se va ivi prilejul ca, ales fiind în unanimitate într-una sau mai multe circumscripții electorale, să spăl Parlamentul austriac de rușinea de a fi fost până în prezent lipsit de aportul celui mai nobil bărbat al Imperiului Austro-Ungar! Nu-i nevoie să mai precizez că acest cel mai nobil bărbat sunt chiar eu.”

Firește, nu reușește în politică, dar o face pe scenă, în calitate de actor și co-autor al mai multor spectacole de cabaret. Inadaptabil, este internat la ospiciu după ce simulează o siucidere prin înec și se legitimează drept Sfântul Jan Nepomuk, în vârstă de 518 ani. Soția îl părăsește, așa că, după ce iese din ospiciu cu diagnosticul „complet sănătos”, vagabondează prin Praga, fiind înregistrat succesiv la nu mai puțin de 33 de adrese.

În preajma Primului Război Mondial renunțase la hoinărit și se dedicase iarăși scrisului. Este mobilizat în Regimentul 91 Infanterie din Ceské Budejovice, participă la luptele din Galiția și este decorat pentru vitejia sa. Așa începe să prindă contur personajul soldatului Svejk. Este însă capturat de ruși și devine prizonier de război într-un lagăr de lângă Kiev, transferat apoi în regiunea Samara, unde se alătură Legiunii cehoslovace a armatei ruse și revine în luptă, fiind decorat cu ordinul Crucea „Sf. Gheorghe“. După Pacea de la Brest-Litovsk, intră în dezacord cu Consiliul Național Cehoslovac, se alătură Armatei Roșii și devine membru al Partidului Comunist Bolșevic. Se remarcă și în decembrie 1918 este numit comandant al orașului Bugulma din Tatarstan.

Un an mai târziu îl găsim la Ufa unde publică ziarul bolșevic Calea noastră. Aici o cunoaște pe Alexandra Gavrilovna Lvova (Shulinka), cea care îi va deveni soție până la moarte. Dar Hașek nu are astâmpăr. Înrolat în Armata a Cincea Bolșevică, străbate estul Rusiei pe o rută care trece prin orașele Celeabinsk, Omsk, Krasnoiarsk și Irkutsk. În acesta din urmă este victima unei tentative de asasinat. Scapă cu răni ușoare și devine șeful Secției de informații a Armatei a Cincea, precum și deputat orășenesc. Face gazetărie în mai multe limbi la mai multe ziare. Învață și ceva chineză, astfel încât, după câte se pare, s-a dus până în Mongolia pentru o întâlnire cu un general chinez.

După încheierea războiului a rămas în Irkutsk, însă noul cuvânt de ordine al Cominternului este reîntoarcerea în țara natală pentru a contribui la declașarea revoluției proletare mondiale.  În decembrie 1920 Hașek revine la Praga împreună cu noua soție și este considerat „agent bolșevic”, fiind privit cu ostilitate. Continuă să publice schițele sale, umorul și satira fiind armela sale prin care destabiliza regimul. După ce revoluția proletară eșuează înainte de a începe, cei mai mulți agenți moscoviți fiind arestați de poliția secretă, Hașek se  retrage la Lipnice, la 100 de km de Praga, și începe să scrie Aventurile bravului soldat Svejk, romanul care îl va face celebru. Îl publică în fascicole și are imediat un imens succes. Din păcate, autorul nu va apuca să trăiască gloria celebrității literare, măcinat de ciroză și învins de tuberculoză. Moare la începutul anului 1923, la numai 39 de ani. Unii dintre cei care au citit necrologul au crezut că este vorba de încă o farsă de-a sa.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole