După o noapte caniculară petrecută în Adana am pornit spre Tarsus, una dintre cele mai vechid așezîri omenești din zonă, înființată acum vreo cinci mi de ani într-un loc pe care, potrivit legendei, l-ar fi descoperit însuși Seth, fiul lui Adam. Este destul de greu să îți imaginezi geografia fizică a acestor locuri pentru că schimbările au fost destul de semnificative în miile de ani care au trecut de atunci. Suntem la vest de Eufrat, pe malul râului Berdan, cunoscut în antichitatea romană sub numele de Cydnus, aprope de vestita Mesopotamie, leagănul primelor civilizații ale umanității. Probabil că cea mai surprinzătoare modificare este retragerea apelor Mediteranei. În urmă cu mai bine de două mii de ani, atunci când regina Egiptului, Cleopatra, l-a întălnit, așa cum ne povestește Plutarch, pe generalul roman Marcus Antonius, Tarsus era port la mare, iar poarta unde s-au întâlnit, numită astăzi Poarta Celopatrei, era chiar în port. Acum, marea este la vreo 20 de km, atât de mult a înaintat uscatul.
Sunt multe de spus despre acest oraș, în însemnările de față mă voi referi numai la unul din faptele care îi dau un mare renume: în Tarsus s-a născut evtreul Saul, cetățean roman, cel care , trăind miraculoasa revelație pe drumul Damscului, a devenit apostol al creștinătății și apoi Sfântul Pavel. Găsim povestea lui Saul devenit Pavel în „Faptele Apstolilor”, dar mulți interpreți privesc cu rezervă cele consemnate, deși se presupune că autorul a fi fost chiar un ucenic de-al lui Pavel.
Dacă coroborăm tradiția și diverse scrieri apocrife putem însă încerca o reconstrucțție a relației lui Pavel sau Paul sau Saul cu Tars sau Tarsos sau Tarsus, locul nașterii sale, cu cinci ani, după cum se presupune, înainte de Iisus. Cert este că în centrul orașului vechi se păstrează fundația unei case romane despre care se presupunu că este casa în care a locuit familia lui Pavel, s-a născut Pavel și apoi a revenit după un interludiu la Iersalim. Fundația, aflată într-un strat arheologic situat mai jos cu vreo doi metri față de nivelul actual al solului, este acoperită protector de o sticlă. Tot în aceeași curte, frumos întreținută, se află fântâna lui Pavel, încă funcțională, cu nivelul apei freatice la o adâncime de peste douăzeci de metri. Unul dintre custozii locului poate da la o parte capacul înlănțuit și poate lansa găleata pentru a scoate apă. L-am rugat să facă acest lucru și am sorbit cu poftă apa din cană până la fund.
Nu se știu prea multe despre copilăria lui Pavel, dar este cert că nu se poate să nu fi fost influențat de viața cosmopolită din portul de atunci, care nu era doar un centru comercial, ci și locul unde își desfășura activitatea Școala stoică de filosofie și de retorică, de la Antipater și Chrysip la Hermogene și Zeno, nume cunoscute de cei care sunt pasionați de filosofia antică și de stoicism, un curent filosofic foarte important pentru creștinism. Așadar, este evident că trebuie să luăm în considerare ipoteza unei formări culturale complexe și diverse a lui Pavel, atât din surse ebraice cât și din surse clasice greco-romane. Pavel și-a desăvârșit educația biblică și rabinică, dar și cultura clasică la Ierusalim, la Școala lui Gamaliel (Vezi „Faptele Apostolilor”, 22,3), un învățat apreciat deopotrivă atât de tradiția iudaică cât și de cea creștină.
Se mai știe că Pavel a revenit la Tarsus după convertirea la creștinism care a avut loc pe drumul Damascului și a petrecut o perioadă de câțiva ani de solitudine și de tăcere până în momentul în care, probabil prin anul 45, Barnaba îl caută și îl convinge să plece într-o misiune pe teritoriul de atunci al Antiohiei, în actuala Sirie. Se știe că cei doi au reușit să convertească la creștinism numeroși păgâni, ceea ce explică apariția unor comunități religioase creștine destul de puternice în această zonă. După acest succes, Pavel nu va mai avea timp să stea în Tarsus pentru că viața lui va fi dedicată marilor călătorii misionare.
Dar în Tarsus mai există și o Biserică cu hramul Sfântului Pavel, nu foarte departe de casa sa, la câteva sute de metri, tot în vechiul oraș.După moartea lui Pavel, Tarsus a continuat să fie un oraș important în Imperiul Roman, apoi în cel Bizantin, dar nu se știe dacă Pavel însuși a fundat o biserică în Tarsus. Conform tradiției, prima biserică ar fi fost construită abia după Marea Schismă, în anul 1102, dovadă a existenței unei comunități de creștini. Mărturii din secolul al XVIII-lea ale unor călători prin zonă menționează existența unei biserici în stil romanic. Actuala biserică datează din anul 1862, având forma unei nave fără cupolă, cu decorațiuni tip frescă în interior, pe tavan find una care îi înfățișează pe Iisus și cei patru evangheliști.
Biserica este destul de greu de descoperit pe străzile laterale față de strada principală, dar repere pot fi Colegiul American, ori Sadik Pașa Konagi, o clădire masivă din piatră, ambele aflate în apropiere. Intrarea este afișată în Euro, 3 la număr, dar plata se face în lire turcești la crursul zilei, 132 în ziua în care am fost eu acolo.. Biserica este semnalizată drept muzeu, deși mi s-a spus că din când în când mai au loc și ceremonii religioase, în special pentru grupurile de pelerini. Altfel, nu mai sunt prea mulți creștini prin zonă, poate niciunul cu rezidența în Tarsus. Custozii bisericii muzeu au evitat să-mi spună clar ce statut au. Din alte surse am aflat că prin secolul al XIX-lea prin acest cartier trăiau familii de armeni, dar se știe că aceștia au fost izgoniți și că au avut de îndurat o pribegie cruntă și ucigătoare.
Biserica a fost pusă sub protecție din anul 1993, restaurată în jurul anului 2000 și trecuită pe lista monumentelor istorice. Între 29 June 2008 and 29 June 2009, atunci când a fost anul religios dedicat Sfântului Pavel, ultima cetremonie a avut loc chiar aici, în Tarsus. Ulterior, a fost făcută propunerea de a fi trecută pe lista Patrimoniului UNESCO, rămâne de văzut ce decizie va fi luată.
Mă gândesc cu bucurie la această zi petrcută recent în Tarsus și la emoția pe care am simțit-o în acele locuri. Aș spune că, simbolic vorbind, atunci când am băut apă din fântâna copilăriei Sfântului Pavel, m-am gândit la miracolul înțelegerii învățăturii sale. Într-adevăr, apostolul Pavel a lăsat o operă teologică de mare profunzime, iar împlinirea noastră sprirituală se poate face cu ajutorul acesteia. Scrisorile Sfântului Pavel sunt apa de care cel însestat are nevoie.