Am fost în Georgia de trei ori în ultimii aproape treizeci de ani și la fiecare vizită am remarcat progresul într-o direcție europeană, astfel încât mi-am zis că acest drum este fără întoarcere și chiar mă gândeam, după ultima vizită, când am văzut că țara ieșise de sub umbrele cenușii în tonalități sovietice și căpătase culorile europene ale speranței, că au atins acel punct de ireversibilitate dincolo de care nu se mai poate face drumul înapoi. Iată însă că ultimele săptămâni au scos oamenii în stradă pentru a salva țara de la o tentativă de schimbare a direcției politice dinspre Europa spre un autoritarism naționalist asemănâtor așa-zisului suveranism care bântuie în special prin Europa de Est, inclusiv pe la noi.
Un lider al opoziției georgiene, profesorul de relații internaționale și științe politice Gia Japaridze de la Universitatea din Georgia, remarca în urmă cu câteva zile că în România au fost folosite aceleași narațiuni care au destabilizat Georgia, atât în privința conținuturilor cât și formal, ca structură a mesajelor. De exemplu, că avem de ales între război și pace și că opțiunea pentru Europa duce la război. Acest meaj a fost difuzat în Georgia prin imagini contrastante din Ucraina, cu clădiri distruse de bombardamente, și din Georgia, cu clădiri de școli noi, construite în timp de pace, ori cu fotografi ale unor oameni răniți și alte fotografii cu persoane care zâmbesc. Ne reamintim, asemenea manipulări au fost făcute și la noi în timpul campaniei electorale, dar și după, pe o rețea socială fiind postate imagini cu tancuri care s-ar deplasa prin țară când ele erau, de fapt, acelea care defilaseră la parada de 1 Decembrie.
Partidul „Visul georgian” – iată, un nume care nu are culoare politică, ci pretinde legitimitate egală cu întreg poporul, o altă strategie comună a mișcărilor suveraniste, invocarea poporului,de fapt, nimic altceva decât o reiterare a ideii că cine nu este cu noi este împotriva poporului – a câștigat alegerile parlamentare și a început deturnarea de la direcția europeană prin propunerea de a amâna începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Atunci, ce să fi fost mesajele clare de până acum de implicare într-o construicției europeană? O simplă iluzie? Și care să fie realitatea, adică ce vor oamenii cu adevărat? Care-i de fapt visul?
Această situație în care se gândește dublu și sub influența interferențelor jocului pervers al dezinformării prin mistificarea realității mă face să mă gândesc la parabola filosofică a visului fluturelui propusă de chinezul Zhuangzi și să o aplic în acest context politic în care partidele care se erikează în reprezentanți ai poporului ca totalitate profită de permeabilitatea graniței dintre iluzie și realitate.
Iată parabola. Să presupunem că visez că sunt fluture, că zbor liber. Când mă trezesc, redevin eu. Dar cine sunt eu? Un om care a visat că este fluture sau un fluture care visează acum că este om. Este evident că a fi fluture și fi om sunt lucruri diferite și că nu pot trăi într-o lume în care să fiu în ambele ipostaze. Una este cea reală, cealaltă este iluzia sau visul.
Să ne întoarcem acum la discuția politică. Trăim într-o realitate politică și, așa cum este normal, avem opțiuni diverse. În acest sens, visăm la o transformare în mai bine și suntem convinși că un proiect politic o poate face. Să presupunem că transformarea a avut loc în realitate și că am obținut ce doream. Atunci, ar mai fi legitim să continuăm visul nostru politic al unei vieți mai bune? Desigur că nu, n-ar fi nimic altceva decât o iluzie deșartă, căci am rămâne prizonierii unui vis din care nu ne-am trezi niciodată.
Să exemplific pentru a fi mai bine înțeles. România va fi primită în spațiul Schengen și vom putea călători în Europa doar cu cartea de identitate. Dacă ești împotriva Uniunii Europene și a liberei circulații, atunci vei considera oare că libera circulație este doar o iluzie și că, în realitate, Europa are granițe? Firește că este absurd să crezi așa-ceva. Totuși, prin manipulare, poți ajunge să gândești contradictoriu și să te plasezi simultan în două lumi, să fii om și fluture în același timp, ori să fii împotriva Uniunii Europene dar să profiți de libera circulație. Tot așa, o asemenea situare contradictorie și absurdă este să fii cetățean român rezident într-o altă țară europeană, cu loc de muncă acolo, și, în același timp, să fii de partea celor care militează împotriva liberei circulații în Uniunea Europeană.
Așa că visul de a fi om al oricărui fluture, ori visul unui om că este fluture rămân doar iluzii. Cei care vând asemenea iluzii o fac prin dezinformare și manipulare, profitând de lipsa de educație și a capaciății de a gândi critic. Din simplul fapt că o informație este postată pe o rețea socială nu trebuie să deducem că aceasta-i realitatea. Această credulitate este o mare vulnerabiliotate a minților omenești, iar manipulatorii care folosesc rețele sociale profită din plin de ea. Nu avem decât să ne informăm mai bine, să verificăm, iar dacă avem îndoieli să mai întrebăm pe cineva și să nu ezităm în a avea un dialog cu cineva care are altă părere decât noi.
Aș vrea să cred că, în cele din urmă, ne putem elibera de iluzii și că vom rămâne conectați al realitate. Importante sunt idealurile pe care le avem și valorile în care credem. Am văzut în urmă cu câteva zile un film artistic georgian proiectat la Muzeul Țăranului Român prin mijlocirea Ambasadei Georgiei la București. Filmul evocă înființarea la începutul secolului trecut a primei echipe de fotbal din Georgia în portul Poti de la Marea Neagră. Într-un stil inspirat din vizunea cinematografică a lui Fellini, filmul Nanei Michedlidze, produs în anul 1975, spune povestea unor bărbați care au trăit febra fotbalului și au trecut prin înfruntarea patetică de pe teren. Chiar dacă meciul lor din final cu o echipă din Marea Britanie nu a fost o victorie, îi vedem pe malul mării, terfeliți după joc, accidentați și plin de noroi, dar cu lumina speranței în ochi, cântând un cântec patriotic și privind spre vest.
Aceasta-i direcția transformării. Altfel, vom trăi doar într-un vis al fluturelui.