Ion D. Sîrbu către Virgil Nemoianu (7 mai 1983)
„Într-o vară, 1937 sau 38, nu mai țin minte, m-a chemat unul din foștii colegi de ucenicie să vin la Ateliere, se plătește bine, e o muncă specială. M-am dus, lucram ca la clasă, râdeam… Ne soseau de la turnătoria de fontă niște forme trapezoidale (nu se mai terminau, mereu mai mari, mai grele) ele trebuiau să fie curățite de praful de turnătorie ca să fie aduse la arămit (galvanoplastie, cred că se cheamă). Nu era voie să rămână nici un fir de praf, de nisip, altfel arama nu se lipea. Directorul A.C.P. (Ateliere Centrale Petroșani) era un inginer foarte luminat, căsătorit cu o verișoară a lui Radu Stanca… Venea însoțit de un popă mic și al dracului, controlau, amenințau, ne obligau să stăm până seara târziu. Sub un șopron. Periile de sârmă se toceau repede, domnul Lampe (care semăna leit cu fostul rege Ferdinand) era o bestie, zgârcit şi la perii și la cele trei calități de șmirghel. Degetele îmi erau zdrelite, aș fi plecat, nu puteam; nu se mai terminau trapezele acelea, popa cel mic venea şi ne înjura mărunt și într-o oltenească repezită, de neînțeles, eu și noaptea (mulți ani după aceea, mai ales când făceam febră) nu visam decât acele suprafețe aspre pe care trebuia să le curățăm, să le facem lună… Nimeni nu știa la ce servesc, nici nu se interesa…
Prin 1966, trebuind eu să conduc un grup de tovarăși din teatrele est-germane la Tîrgu-Jiu, arătâdu-le şi explicându-le (sunt un om cult, pot vorbi mai ales despre cele nevăzute) cam ce este şi ce vrea să fie COLOANA INFINITĂ – deodată auzii bubuind în subconștientul meu: astea sunt trapezele mele, futu-le, astea mi-au mâncat tinerețea, de ce nu ne-au spus? De ce nu ne-au explicat? Și popa ăla de ne înjura gorjenește, era Brâncuși, băga-l-aș oltenește în infinitul muică-si…”
Ion D. Sîrbu, scrisoare către Virgil Nemoianu, 21 august, 1983