Acest nou discurs al rectorului Heidegger este important din mai multe privințe: 1. El precede, cu puțin timp, momentul retragerii lui Heidegger din funcția de rector, deci, ar trebui să ne lase să percepem posibilele divergențe care au motivat această retragere; 2. Spre deosebire de discursurile anterioare, destinate unui public cultivat, academic, acesta este destinat unui alt gen de public, este vorba de șomeri mobilizați de programul nazist de ”serviciu de muncă”. Pentru a înțelege importanța acestui discurs, nu trebuie să uităm că Heidegger este marcat de originea lui rurală, care a determinat, pe de o parte, o idealizare a ”țăranului”[1], iar pe de alta, o viziune strict livrescă asupra muncitorului. Pentru Heidegger, acest discurs este o ”piatră de încercare” în măsura în care, în cazul doctrinei naziste avem de-a face cu o viziune de dreapta/naționalistă a unei ideologii de sorginte urbană, socialistă.
Discursul lui Heidegger se remarcă prin efortul deosebit de a se plia pe două exigențe oarecum divergente: a. insistența lui pe o ”schimbare de paradigmă” în cunoaștere și în educația universitară; b. asimilarea limbajului și temelor specifice național-socialismului în acel moment. Spre deosebire de discursurile anterioare, ultimul aspect este mult mai pregnant decât primul, care este redus la raportul de echivalență dintre ”cunoaștere” și ”muncă”.
Heidegger folosește în mod repetat pentru a-și desemna interlocutorii termenul de ”Volksgenossen”, care ar putea fi tradus prin ”concetățeni”, ”cetățeni”, dar care are, totuși, în epocă și în mentalitatea germană, un sens mult mai special, în primul rând prin prezența lui ”volk” (popor), care desemnează apartenența organică la poporul german și apoi, de prezența lui ”genossen” (tovarăși), termen asociat tradiției socialiste și preluat și de naziști. Folosirea acestui termen are, astfel, o dublă semnificație: aceea de a afirma apartenența organică la Volk-ul german și adeziunea la ideologia nazistă.
Heidegger își propune să le explice muncitorilor scopul politicii naziste de ”serviciu de muncă”: acela de edificare (Aufbau) și de construcție a viitorului nazist al Volk-ului. La nivel individual, politica nazistă îi face pe șomeri capabili să existe ”în stat și pentru stat”, pentru ”Volk în ansamblul său”. Aici, Heidegger folosește termenul daseinsfähig, termen care asociază ”dasein”-ul teoretizat de Heidegger lui fähig, (a fi în stare, a fi capabil). Cu alte cuvinte, șomerul a cărui existență semnificativă (ca om) fusese anihilată de separarea de muncă, adică încetase să mai ”existe”, redevine capabil de o existență autentică prin integrarea lui în această politică: ”Volksgenosse care și-a găsit de lucru ar trebui să învețe astfel că nu a fost dat la o parte și abandonat, că are un loc ordonat în Volk și că fiecare serviciu și fiecare realizare posedă propria sa valoare, care poate fi înlocuită de alte servicii și realizări. După ce a experimentat acest lucru, el ar trebui să-și recâștige demnitatea și încrederea în sine în ochii săi și să dobândească siguranța de sine și hotărârea corespunzătoare în ochii celorlalți Volksgenossen.” Cu alte cuvinte, semnificanța existenței sale nu este dată atât de refacerea statutului de muncitor, cât de integrarea organică a acestuia în comunitatea Volk-ului german: ”Scopul este: să devină puternic pentru o existență pe deplin valabilă ca Volksgenosse în Volksgemeinschaft german”.
Această integrare presupune un adevărat decalog de cerințe, cele mai multe dintre ele vizând raportul dintre indivizi și Volk ca fiind unul organic de tipul membru-corp[2], viziune care corespunde celei îmbrățișate de ideologia național-socialistă.
Unele cerințe ne atrag atenția asupra unor posibile diferențe/divergențe între viziunea național-socialistă și cea heideggeriană. Este vorba, în special, de necesitatea contracarării efectelor urbanizării și întoarcerea germanilor la legătura cu ”pământul și țara” din mediul rural[3], o cerință care nu se regăsește în programul național-socialist și care poate fi, de aceea, o sursă de frustrare. În alte privințe, Heidegger pare a urma programul nazist fără ezitare. Uimește, în schimb, caracterul deschis revanșard al ultimei cerințe care-i privește pe cei ”18 milioane de germani care aparțin Volk-ului”, dar care nu aparțin ”încă” Reich-ului. Acest limbaj ne indică faptul că Heidegger nu-și modificase atitudinea din perioada plebiscitului dedicat retragerii din Liga Națiunilor.
În general, viziunea lui Heidegger despre muncă și muncitor dovedește influența deosebit de puternică asupra lui a concepției lui Ernst Junger din ”Die Arbeiter”. Cerințele enumerate de Heidegger se înscriu în viziunea jungeriană a Muncitorului/Soldat în contextul mobilizării totale a societății moderne: germanul este muncitor în timp de pace și soldat în timp de război.
Per total, viziunea lui Heidegger, în ciuda echivalenței gândire=muncă, rămâne una elitistă, bazată pe distincția „clasă superioară/clasă inferioară”. Echivalența este una pur nominală: „Pentru noi, „munca” este titlul oricărei acțiuni bine ordonate care este purtată de responsabilitatea individului, a grupului și a statului și care este astfel în serviciul Volk-ului.”„În schimb, cunoașterea ” înseamnă: a fi stăpân pe situația în care ne aflăm.”„Cunoașterea și posesia cunoașterii, așa cum național-socialismul înțelege aceste cuvinte, nu se împarte în clase, ci leagă și unește Volksgenossen și grupurile sociale și ocupaționale (Stände) într-o singură mare voință a statului.”
În concluzie, acest discurs demonstrează că în preajma renunțării la funcția de rector, Heidegger nu manifesta vreo divergență în raport cu ideologia național-socialistă și că gestul lui rămâne, eventual, de explicat apelând la Carnetele negre din acea perioadă.
Anexă
Educația național-socialistă (Wissensschulung)
22 ianuarie 1934 *
Volksgenossen germani! Muncitori germani!
În calitate de rector al Universității, vă urez un cordial bun venit în instituția noastră. Această primire va fi, în același timp, începutul activității noastre împreună. Să începem prin a înțelege clar semnificația faptului că dumneavoastră, pentru care orașul Freiburg a creat locuri de muncă prin decret de urgență, veniți împreună cu noi în cea mai mare sală de curs a Universității.
Ce înseamnă acest fapt?
Datorită măsurilor noi și cuprinzătoare de ocupare a forței de muncă din partea orașului Freiburg, vi s-a dat de lucru și vi s-a pus pâinea pe masă. Vă bucurați astfel de o poziție privilegiată în raport cu restul șomerilor orașului. Dar acest tratament preferențial înseamnă, în același timp, o obligație.
Iar datoria voastră este să înțelegeți crearea de locuri de muncă și să acceptați munca pentru care sunteți plătiți, așa cum cere Führerul noului nostru stat. Căci crearea de locuri de muncă înseamnă nu numai alinarea nevoilor exterioare, nu numai eliminarea descurajării interioare sau, într-adevăr, a disperării. Crearea de locuri de muncă nu înseamnă numai îndepărtarea a ceea ce vă împovărează. Crearea de locuri de muncă este în același timp, și în esența sa, un act de înălțare și de construcție (Aufbau und Bau) a noului viitor al Volk-ului nostru.
Crearea de locuri de muncă trebuie, în primul rând, să facă Volksgenosse șomeri și fără slujbe din nou capabili să existe (daseinsfähig) în stat și pentru stat și, prin urmare, capabili să existe pentru Volk în ansamblul său. Volksgenosse care și-a găsit de lucru ar trebui să învețe astfel că nu a fost dat la o parte și abandonat, că are un loc ordonat în Volk și că fiecare serviciu și fiecare realizare posedă propria sa valoare, care poate fi înlocuită de alte servicii și realizări. După ce a experimentat acest lucru, el ar trebui să-și recâștige demnitatea și încrederea în sine în ochii săi și să dobândească siguranța de sine și hotărârea corespunzătoare în ochii celorlalți Volksgenossen.
Scopul este: să devină puternic pentru o existență pe deplin valabilă ca Volksgenosse în Volksgemeinschaft german.
Pentru aceasta, însă, este necesar:
- să știi unde este locul tău în Volk,
- să știe cum este organizat Volk și cum se reînnoiește în această organizație,
- să știe ce se întâmplă cu Volk german în statul național-socialist.
- să știm prin ce luptă amară a fost câștigată și creată această nouă realitate,
- să știe ce înseamnă recuperarea viitoare a corpului Volk-ului (Volkskörper) și ce cere de la fiecare individ,
- să știe până unde i-a adus pe germani urbanizarea, cum ar trebui să fie redați pământului și țării prin relocare,
- să știe ce implică faptul că 18 milioane de germani aparțin Volk-ului, dar, pentru că trăiesc în afara granițelor Reich-ului, nu aparțin încă Reich-ului.
Toți cei din Volk care sunt angajați trebuie să știe din ce motiv și în ce scop se află, unde se află. Numai prin această cunoaștere vie și mereu prezentă viața lor va fi înrădăcinată în Volk ca întreg și în destinul acestuia. Furnizarea acestor cunoștințe este, prin urmare, o parte necesară a creării de muncă; Și este dreptul tău, dar deci și obligația ta, să ceri această cunoaștere și să te străduiești să o dobândești.
Și acum, tovarășii tăi mai tineri de la universitate sunt gata să te ajute să dobândești aceste cunoștințe. Ei sunt hotărâți să ajute acea cunoaștere să devină vie în voi, să o ajute să se dezvolte și să crească puternică și să nu mai doarmă niciodată. Ei sunt pregătiți, nu ca „telectuali[4]” (Gschtudierten) din clasa „celor mai buni”, ci ca Volksgenossen care și-au recunoscut datoria.
Ei sunt pregătiți, nu ca fiind „educați” în raport cu o altă clasă – într-adevăr, o „clasă inferioară” – de indivizi needucați, ci ca tovarăși. Ei sunt pregătiți să vă asculte întrebările, problemele, dificultățile și îndoielile, să se gândească la ele împreună cu voi și, într-un efort comun, să le aducă la o soluție clară și decisivă. Care este, prin urmare, semnificația faptului că sunteți adunați aici în auditoriul Universității cu noi?
Acest fapt este un semn că există o voință nouă, comună, voința de a construi o punte vie între lucrătorul cu „mâinii” și lucrătorul cu „capul”. Astăzi, voința de a reduce acest decalaj nu mai este un proiect sortit eșecului. Și de ce nu? Pentru că întreaga noastră realitate germană a fost schimbată de statul național-socialist, cu rezultatul că întregul nostru mod de înțelegere și gândire din trecut trebuie să devină, de asemenea, diferit.
Ceea ce am gândit până acum când am folosit cuvintele „cunoaștere” și Wissenschaft a căpătat o altă semnificație.
Ceea ce am vrut să spunem până acum prin cuvintele „muncitor” și „muncă” a dobândit un alt sens.
Wissenschaft nu este în posesia unei clase privilegiate de cetățeni, pentru a fi folosită ca armă în exploatarea oamenilor muncii. Mai degrabă, Wissenschaft este doar forma mai riguroasă și, prin urmare, mai responsabilă a acelei cunoașteri pe care întregul Volk german trebuie să o caute și să o ceară pentru propria existență istorică ca stat (sein eigenes gesckichtlich-staat-liches Dasein) dacă dorește încă să-și asigure existența și măreția continuă și să le păstreze în viitor. În esența sa, cunoașterea adevăratei Wissenschaft nu diferă deloc de cunoștințele fermierului, tăietorului de lemne, minerului, artizanului. Pentru că cunoașterea înseamnă: a cunoaște drumul în lumea în care suntem plasați, ca o comunitate și ca indivizi.
Cunoașterea înseamnă: în deciziile și acțiunile noastre să fim la înălțimea sarcinii care ne este atribuită, fie că această sarcină este să lucrăm pământul sau să tăiem un copac sau să săpăm un șanț sau să cercetăm legile naturii sau să iluminăm forța de destin a istoriei.
Cunoașterea înseamnă: a fi stăpân pe situația în care ne aflăm.
Ceea ce este decisiv nu este atât cât de variate sunt cunoștințele noastre și ce cantitate de lucruri știm, cât dacă cunoștințele noastre au crescut în mod natural și sunt direcționate către cercul nostru de existență (ein ursprlinglich gewachsenes und aufunseren Daseinskreis ausgerichtetes) și dacă, prin faptele și comportamentul nostru, ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce știm. Nu mai facem distincție între „educați” și „needucați” – Și nu pentru că amândoi sunt la fel, ci pentru că nu mai legăm aprecierea unei persoane de această distincție. Pe de altă parte, facem diferența între cunoașterea autentică și pseudo-cunoaștere. Cunoașterea autentică este ceva ce atât fermierul, cât și muncitorul manual o posedă, fiecare în felul său și în domeniul său de muncă, la fel cum savantul o are în domeniul său. Și, pe de altă parte, cu toată învățătura sa, savantul poate, de fapt, pur și simplu să-și piardă timpul în căutarea inutilă a pseudo-cunoașterii.
Dacă trebuie să deveniți cei care știu aici, atunci asta nu înseamnă că vi se vor servi resturi de „educație generală”, ca un gând caritabil ulterior. Mai degrabă: acea cunoaștere va fi trezită în voi prin intermediul căreia voi – fiecare din clasa și grupul său de muncă – puteți fi germani clari și hotărâți.
Cunoașterea și posesia cunoașterii, așa cum național-socialismul înțelege aceste cuvinte, nu se împarte în clase, ci leagă și unește Volksgenossen și grupurile sociale și ocupaționale (Stände) într-o singură mare voință a statului.
La fel cum aceste cuvinte „cunoaștere” și Wissenschaft, cuvintele „muncitor” și „muncă” au, de asemenea, un înțeles transformat și un sunet nou. „Muncitorul” nu este, așa cum pretindea marxismul, un simplu obiect al exploatării. Muncitorii (Arbeiterstand) nu sunt clasa dezmoșteniților care se coalizează pentru lupta generală de clasă. Dar munca nu este, de asemenea, pur și simplu producția de bunuri pentru alții. Nici nu este doar ocazia și mijlocul de a-ți câștiga existența. Mai curând:
Pentru noi, „munca” este titlul oricărei acțiuni bine ordonate care este purtată de responsabilitatea individului, a grupului și a statului și care este astfel în serviciul Volk-ului.
Munca există numai acolo unde hotărârea și perseverența omului sunt angajate liber în afirmarea voinței și în îndeplinirea unei sarcini; dar ea există peste tot. Prin urmare, orice muncă este, ca muncă, ceva spiritual (Geistiges), pentru că se bazează pe exercitarea liberă a cunoștințelor de specialitate și pe înțelegerea competentă a sarcinii cuiva; mai curând este: Se bazează pe cunoașterea autentică (eigentliches Wissen). Realizarea unui miner nu este în esență mai puțin spirituală decât activitatea unui savant.
Muncitorul și munca, așa cum național-socialismul înțelege aceste cuvinte, nu se împart în clase, ci leagă și unește Volksgenossen și grupurile sociale și ocupaționale într-o singură mare voință a statului.
„Muncitorii” și „universitarii” (die wissenschaftlich Wissenden) nu sunt opuși. Fiecare lucrător este, în felul său, unul care știe; și numai ca unul care știe este capabil să lucreze. Privilegiul muncii este negat animalului. Și invers: fiecare persoană care acționează în cunoștință de cauză și care ia decizii în și pe baza Wissenschaft (wissenschaftlich Entscheidender) este un muncitor.
Din acest motiv, nici pentru voi, nici pentru noi voința de a construi un pod viu nu mai poate rămâne o dorință goală și fără speranță. Această voință, de a desăvârși crearea de locuri de muncă prin furnizarea cunoașterii corecte, aceasta trebuie să fie certitudinea noastră cea mai interioară și credința noastră niciodată șovăielnică. Pentru că în ceea ce vrea această voință, nu facem decât să urmăm voința falnică a Führerului nostru. A fi adepții săi credincioși înseamnă: a dori ca poporul german să-și găsească din nou, ca popor muncitor, unitatea sa organică, demnitatea sa simplă și adevărata sa putere; și că, ca stat al muncii, își va asigura permanența și măreția.
Pentru omul acestei voințe fără precedent, pentru Führerul nostru Adolf Hitler – un triplu „Sieg Heil!”
* Acest discurs a fost ținut de Heidegger la Universitatea din Freiburg în fața a 600 de „beneficiari” ai programului nazist de „serviciu al muncii”. Publicat în Der Alemanne Kampftlatt der Nationalsozialisten Oberbadens, 1 februarie 1934. Compilat de Richard Wolin și tradus de William S. Lewis. Publicat în New German Critique, 45, toamna anului 1988.
[1] Vom examina această temă într-un alt episod.
[2] Heidegger și folosește termenul de ”Volkskörper”
[3] Heidegger s-a exprimat nu odată ca un critic acerb al superficialității vieții urbane (în special a celei din marile metropole) și a refuzat două oferte de catedre, la Berlin și la Munchen.
[4] ”Intellekshuals”, echivalentul englez ales de traducător pentru dialectalul ” Gschtudierten”.