Amatorilor de curiozități culturale și politice le recomand, dacă tot se află în Khujand, să nu rateze ocazia de a vedea, la margine de oraș, într-o zonă deluroasă cu o pantă lină care oferă o perspectivă largă, un palat relativ recent, cu o istorie spectaculoasă și cu o prezență semnificativă în viața social-politică și culturală a Tadjikistanului. Palatul Cultural Arbob, așa cum este denumit oficial, ar putea fi considerat o surpriză arhitectonică. A fost construit în primii ani de după Al Doilea Război Mondial, din 1951 și până în 1956, în perioada de dogmatism stalinist, și probabil că necesitățile ideologice l-au justificat ca proiect. Dar ceea ce este cu totul surprizător este că funcționalitatea clădirii nu a fost gândită de la început ca una specifică unui lăcaș cultural, ci pentru a fi de folos unui sediu de colhoz, adică, pentru cine nu știe, o Cooperativă Agricolă de Producție, „Voroșilov” se numea ea. Ne reamintim că și regimul politic comunist din România i-a întovărășit cu forța pe țăranii propreitari în asemenea cooperative care au sucombat o dată cu prăbușirea dictaturii. Să ne reamintim de scierile lui Marin Preda, de la nuvela „Desfășurarea” la romanul Moromeții, cu precădere primul volum.
Nu știu prea bine cum o fi fost cooperativizarea în Tadjikistan, cert este însă că un președinte de cooperativă, mai sus numitul Urukhojaev, om cu relații și „pile” în partid, cu intrare inclusiv la tovarășul Iosif Visarionvici Stalin, a reușit să construiască un sediu imens, cu salon de primire și sală în care se pot da și reprezentații teatrale. Urukhojaev s-ar fi avut bine cu partidul tot timpul, și înainte de excesele dictatoriale ale lui Stalin, când îl avea aproape pe Kalinin, „bunicul binevoitor”, dar și după, fiind printre cei cu care Hrusciov stătea de vorbă pentru a afla ce mai este nou prin îndepărtata Asie Centrală.
Întâlnirea cu imensa clădire te face să ai o senzație de déjà vu, ceea ce te obligă să-ți verifici amintirile și să cauți prin memorie. Este clar, modelul care a inspirat sediul acestui colhoz nu este nimic altceva decât Peterhof-ul din Sankt Petersburg, vestitul Palat de Iarnă. Prea mult pentru un sediu de fermă tovărășească, dar tocmai bun pentru a juca apoi un rol important în istoria Tadjikistanului prin evenimentele pe care le-a găzduit în special după 1990, începând cu declararea independenței. Partea principală a clădirii de circa o sută de încăperi, impozantă și dominatoare, are trei aripi, iar în miezul ei se află teatrul, o sală de 800 de locuri, cu tavane decorate și scaune primitoare. În aripa sudică a palatului se află un muzeu a cărui expoziție spune istoria clădirii, povestea colectivizării și a vremurilor în care Tadjikistanul a făcut parte din URSS. Afară admirăm o grădină cu trandafiri și o esplanadă cu fântâni arteziene care creează un spațiu de primire și o cale de acces spre intrarea principală, totul sub auspiciile lui V. I. Lenin, eternizat într-o statuie.
Încerc să mai aflu câte ceva despre acest Urukhojaev, președintele de colhoz care și-a permis să contruiască un asemenea palat în vremmurile staliniste din URSS. Întreb și mi se spune că a fost un tadjik pur sânge și că a avut o poziție de neclintit în partid la nivelul URSS-ului, fiind un fel de reprezentant al tadjicilor din partea partidului, foarte cunoscut în toată zona și în special în Khujand. Pe parcursul construirii clădirii a știut să se folosească de poziția sa de lider de partid pentru a găsi resurse financiare și pentru a aduce cei mai buni meșteri să lucreze, fapt vizibil și astăzi mai cu seamă în sala teatrului, acolo unde putem vorbi despre artă decorativă, nu doar despre simple decorații. Se mai știe că Urukhojaev a purtat toată viața straie tradiționale tadjice, chiar și în întâlnirile cu liderii sovietici.
Aflu și ce s-a întâmplat cu clădirea după anul 1990, după ce Tadjikistanul și-a proclamat independența. Ei bine, independența și ieșirea din URSS au fost declarate oficial de Sovietul Suprem al Tadjikistanului chiar în acest palat în anul 1991, la data de 9 septembrie. Tot aici a fost discutată și problema alegerii drapelului național și a fost luată decizia finală. Au urmat anii războiului civil dintre 1992 și 1997, o perioadă dificilă, nu doar de violențe armate, ci și de declin economic și de sărăcire. Conferința de pace prin care s-a pus capăt războiului civil a avut loc tot aici. În acest palat a fost adoptat planul de pace, iar președintele Emomalii Rahmon a ținut un discurs istoric.
A urmat o perioadă de revenire economică și au fost găsite resurse pentru refacerea palatului, inclusiv a picturilor și a stucaturilor decorative, o restaurare încheiată în anul 2012. Parcul a fost extins și reamenajat, fiind construit și un amfiteatru cu 7000 de locuri unde se desfășoară evenimente de tot felul, cu precădere culturale. Muzeul a fost reamenajat și poate fi considerat o expresie a epocilor sovietică, cu perioada colectivizării, dar și a evoluțiilor ulterioare. Mertă văzut, poți înțelege multe dacă știi să vezi.
Și un ultim amănunt semnificativ, imaginea Palatului Arbob se află pe una dintre fețele bancnotei de 5 Somoni.