În episodul anterior am vorbit despre Biserica Sf. Treime, folosită de credincioșii ortodocși din Imperiu, fie el habsburgic sau dualist, deci și de români, precum și despre capela ortodoxă din Löwelstraße nr. 8, amenajată de comunitatea românească începând cu anul 1908, cu preot român și liturghie în limba română. Am spus această istorie și pentru că trebuie să învățăm din ea, chiar și pentru a explica realități politice și civice actuale, ori pentru a înțelege recurența unor atitudini.
În episodul acesta voi plonja iarăși în istorie pentru a aduce în atenție oameni și fapte despre care ar trebui să știm. Hoinăream prin Viena pentru a o descoperi arhitectonic, când, în vecinătatea clădirii Poștei, aflată – cum altfel? – pe Ulița Poștei, atenția mi-a fost atrasă de o biserică și de o conversație într-o limbă slavă, era ucrainiană, mi-am dat seama destul de repede atunci când am am aflat că biserica pe care o vedeam se numește Sfânta Barbara și deservește în prezent comunitatea ucrainienilor greco-catolici.
„Dar care este trecutul ei?”, era întrebarea care se transforma într-o presimțire. Am avut intuiția că voi face descoperiri neșteptate, așa că m-am pus pe treabă. Primul lucru de știut este că biserica a fost construită de iezuiți între anii 1652 și 1654 și că a aparținut, firește, ordinului iezuit. Dar aceasta numai pentru puțin peste o sută de ani, pentru că din anul 1775, printr-un decret imperial al Mariei Terezia, a primit hramul Sf. Barbara și a devenit biserica Seminarului Greco-Catolic din Viena. Pe placa memorială de la intrare se poate citi: „Maria Terezia și Iosif al II-lea, împărați ai Austriei, au transferat cu generozitate această biserică împreună cu convictul aferent în scopul formării tânărului cler al ritului oriental. 1775″.
Pasul următor l-am făcut în minte și a avut forma unui raționament deductiv: dacă această biserică a fost a greco-catolicilor și, după cum știm, unii români transilvăneni au fost greco-catolici, atunci înseamnă că este foarte posibil ca ea să aibă legătură și cu unii dintre românii greco-catolici care s-au aflat la Viena. Am început căutările și ceea ce am aflat mi-a depășit așteptările.
Ei bine, după ce a fost preluată de comunitatea greco-catolică, biserica a fost reamenajată corespunzător ritualului. A fost amplasat iconostasul, sculptat de un meșter sârb, Arsenie Markovič, și pictat de un român, Efrem Micu, vărul mult mai cunoscutului Samuil Micu, ambii rude cu Inochentie Micu, unul dintre întemeietorii gândirii politice românești moderne. Apoi am aflat că aici, la Seminarul Sf. Barbara și în Biserica Sf. Barbara, au studiat și s-au rugat unii dintre cei mai importanți intelectuali români veniți din Transilvania, precum și clerici ai Bisericii Române Greco-Catolice. Este emoționant să afli că aici au studiat Gheorghe Șincai, Ion Budai Deleanu, Petru Maior, Vasile Ladislau Pop, Ioan Para, Vasile Rațiu sau Ion Ciocan.
Despre însemnătatea acestora în cultura română ar fi de scris cărți întregi. Pe când se afla aici, Gheorghe Șincai a scris și a tipărit, în anul 1780, împreună cu Samuil Micu, prima gramatică a limbii române, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae. Este o lecție de conștiință și devoțiune valabilă și astăzi. Este evident că timpul petrecut la Viena de către Gheorghe Șincai a fost unul al formării și cizelării personale, al fixării unor idei care vor deveni dominante ale gândirii și acțiunii sale ca întemeietor al școlii românești. Alte cazuri exemplare sunt acelea ale lui Ioan Budai Deleanu, cel care s-a remarcat și prin aceea că a fost câtăreț bisericesc la Sf. Barbara, ori al lui Petru Maior, seminarist atât de sârguincios încât a devenit șef de studii la seminar. Începem astfel să înțelegem și mai bine Școala Ardeleană, spiritul ei, modul în care toți acești intelectuali au ajuns să articuleze împreună un proiect demn al redeșteptării naționale în spațiul unei Dacii pe care o regăseau, oricât de paradoxal ar părea, la Viena, pentru a o duce apoi acasă, în spațiul carpatic, apoi peste munți, până la București.
Las la final cireașa de pe tort a acestei istorii care ar trebui să ne elibereze de complexele de inferioritate care ne tot bântuie. Ei bine, se pare că atunci când a pictat iconostasul Bisericii Sfântai Barbara, Efrem Micu nu s-a sfiit să-i înfățișeze pe cei doisprezece apostoli folosind chipurile prietenilor săi de la seminar. Bunăoară, modelul pentru Apostolul Ioan ar fi nimeni altcineva decât Ioan Budai Deleanu. Și nu au fost oare acești cărturari asemenea unor apostoli ai deșteptării naționale?