Bișkek, odinioară Frunze

OpiniiBișkek, odinioară Frunze

La vremea la care am făcut prima mea vizită în capitala Kârkâzstanului, orașul se numea Frunze  Era înainte de anul 1989 și cum opțiunile de călătorie erau foarte limitate de regimul comunist, am ales într-o vară o excursie organizată de O.N.T. în capitalele din Asia Centrală, motivul principal fiind, în afara interesului de a vedea acel spațiu necunoscut, că pe celelalte țări socialiste le văzusem cel puțin o dată, iar în URSS mai fusesem numai în partea europeană. A fost un tur ghidat în care traseul era prestabilit, iar explicațiile oferite erau împănate cu tot felul de trimiteri ideologice și politice. Am avut drept ghidă o tovarășă care ne povestea cu mândire că orașul Frunze este unul renumit în Uniune, că mulți lideri comuniști l-au vizitat, iar drept dovadă a importanței sale ne-a arătat mai multe clădiri masive, sedii ale unor instituții de partid și de stat, precum și câteva statui monumentale, între care și una a lui Lenin. Am revenit, de această dată, în vara anului 2022,  la Bișkek în loc de Frunze, căci între timp istoria schimbase numele orașului, o bună ocazie pentru a face o comparație între amintirile rămase în memorie și ceea ce vedeam acum.

Am intrat în oraș venind dinspre est, adică dinspre lacul Issyk Kul, după ce am trecut mai întâi prin orășelul Balykchy, locul unde s-a introdus în lac păstrăvul armenesc și unde, în timpul Războiului Rece, erau aduse torpilele marine sovietice pentru testare,  apoi prin Tokmok, pe vremuri mai îndepărtate un punct strategic al hanatului Kokand, acum locul unde am mâncat o gogoașă umplută cu carne, după care, urmând drumul chiar pe granița cu Kazahstanul, ne-am aflat pentru câteva sute de metri, în zona râului Chuy, în țara vecină. Pe măsură ce ne apropiam de capitală șoseaua se aglomera, iar pe margine au început să apară clădiri rezidențiale.

Indicatoarele rutiere anunță orașul. Primul nume al așezării de aici, pe la anul 1825, o cetate a regatului Kokand, a fost Pișpek. Rușii au întemeiat orașul în anul 1868, pe amplasamentul unui loc de popas al caravanelor, iar zece ani mai târziu l-au ridicat la rangul de capitală de gubernie. După Marea Revoluție și Primul Război Mondial, în anul 1925, s-a format Regiunea Autonomă Kârgâză, iar după un an numele orașului a fost schimbat în Frunze, în onoarea generalului de origine basarabeană, cu tată român și mamă rusoaică, Mihail Frunză, născut aici. Acesta a fost un personaj important, mai întâi implicat în mișcarea revoluționară, apoi, pe câmpul de luptă, a obținut victorii decisive. A murit, ca mulți alții, în condiții inexplicabile, după ce, la sfatul lui Stalin, a făcut o intervenție chirurgicală care nu era necesară. După anul 1991, o dată cu declararea independenței țării, orașul a primit numele actual, Bișkek.

Din vorbă în vorbă am am ajuns în oraș. Oprim în Piața Victoriei, acolo unde sunt monumentele dedicate soldaților morți în Al Doilea Război Mondial. Este un bun exemplu de arhitectură monumentală sovietică adaptată local, cu un arc care amintește de structura iurtei și ansambluri statuare semnificative. În apropiere poate fi văzută o moschee ridicată recent, dovadă a religiei împărtășite de populația locală.

Nu departe se află marea piață Ala Too, acolo unde, în piață și în jurul ei, petrec restul de zi, până dincolo de înserare, timp suficient pentru a face un tur panoramic. În mijlocul pieței se află o statuie monumentală a lui Manas, eroul fondator. De jur împrejur sunt clădiri vechi și noi. Cele vechi sunt în stil sovietic, iar una dintre cele mai impozante a găzduit sediul Partidului Comunist. Parterul a căpătat funcționalități comerciale, iar etajele, unde se aflau sute de birouiri funcționărești, nu sunt, după câte se pare, complet ocupate. Statuia lui Lenin a rămas la locul ei, în ipostaza cunoscută, cu brațul ridicat și o atitudine retorică îndreptată spre viitorul pe care îl prefigura atunci, complet eșuat astăzi, iată, chiar într-o zi de 23 august. Bulevardul principal al orașului nu se mai numește „Lenin”, ci și-a luat numele de la râul Chuy. Aici se află Universitatea și Academia de Științe. Atent la tot și la toate, descopăr că partea de vest a bulevardului are acum o denumire cu încărcătură geopolitică, „Deng Xiaoping”. Și încă ceva:  celălalt bulevard, axa nord-sud a orașului  care în trecut se numea „Sovietskaya”, o parte din el,  „Djerjinski”, după numele unui revoluționar comunist, cealaltă parte, a fost acum împărțit în trei și poartă trei nume de eroi zonali, „Yusup Abdrakhmanov”, „Yelebesov” și „Baityk Batyr”.

Am continuat plimbarea, dornic să acopăr tot, cât mă țin picioarele.  La Teatrul de Operă și Balet afișele anunță că se dansează „Giselle” și se cântă Bizet. La Filarmonică este vacanță, așa că prefer o plimbare pe Aleea Iurtei și în Parcul Stejarilor. A apărut și un monument nou, post-sovietic, dedicat momentului când opoziția democratică a răsturnat regimul care devenea din ce în ce mai autoritar. Tinerii împing o piatră care pare să se destabilizeze. Deci, se poate!

După cazarea ultracentrală la hotel Plaza ies imediat pentru încă un scurt tur pietonal împreună cu Maria, cu scopul de a prinde mai bine ritmul orașului, să îl spațializez și să îl înțeleg. Mai descopăr un monument al prieteniei popoarelor sovietice și rețin imaginea catargului înalt care susține steagul, așa cum am văzut în fiecare capitală a statelor din Asia Centrală.

Cina o luăm la un restaurant emblematic al orașului, situat într-o clădire de forma unei  fortificații medievale. Alegem să încercăm carnea de cal la felul doi. Este pregătită cu condimente, franjurită și însoțită de paste. Gustul sau gândul la calul sacrificat întoarce pe dos câteva stomace. Nicu se ridică și pleacă. Eu rezist și adaug niște vin, să fiu sigur că bolul alimentar va fi mai ușor de digerat și că gândurile mele se vor fluidiza. Vorba lui Labiș din „Moartea căprioarei”: „Mănânc și plâng. Mănânc”.

 

Recomandari

Vezi si alte etichete:

Cele mai populare articole