17.3 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Calul lui Przewalski

OpiniiCalul lui Przewalski

O călătorie în Kârgâzstan nu trebuie să rateze Lacul Issyk Kul, unul dintre cele mai mari din lume. Am ales să ne apropriem de lac în seara zilei în care am vizitat San Tash, movila pietrelor numărate, despre care am povestit anterior. Starea carosabilului nu a fost foarte bună, dar nici nu mă așteptam la mai mult, ba chiar aș zice că a fost mai bine decât lăsau să se înțeleagă unele însemnări turistice sau ghiduri de călătorie. Facem un popas de dezmorțire în orășelul  Tyup, poate este prea mult spus „orășel”, însă cele căteva clădiri în stilul stalinist al anilor 1950, așa cum mai avem și pe la noi, îi dau dreptul să viseze la urbanizare. Farkhad ne spune că în zonă se cultiva mac în vremurile sovietice, fiind pe atunci sub controlul armatei pentru că din mac se producea morfina medicală.

Destinația finală a zilei este hotelul „Karagat”, cel mai bun din orașul Karakol, redenumit de ruși după numele exploratorului Nicolai Przhevalski, ori Przewalski, dacă luăm în considerare originea lui poloneză. Ei bine, marele explorator de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a murit aici de tifos în anul 1888, înaintea călătoriei spre Lasha, în Tibet, visul său de o viață pe care nu a reușit să și-l împlinească. De aici și până la granița cu China sunt doar vreo 150 de km., pe când până în capitala Bishkek ai de numărat cirrca 380 km. Orașul are, aflu de la Farkhad, undeva pe la 70 000 de locuitori, fiind ca mărime al patrulea din țară. Orașul s-a dezvoltat pornind de la un fort militar care a fost întemeiat în anul 1869 cu scopul de a ofei adăpost exploratorilor și topografilor care făceau hărți cu vârfurile muntoase și văile din această zonă de graniță. De prin anii 1880 populația a crescut rapid prin venirea dunganilor, chinezi musulmani care fugeau de războiul din China. Pământul este bun pentru agricultură, ceea ce a dus la sedentarizarea triburilor nomade. După Primul Război Mondial și încorporarea acestor teritorii în URSS, orașul a fost redenumit în „Przhevalsk” după numele exploratorului nostru, apoi a revenit la vechiul nume în urma unor proteste populare din anul 1921, după aceea, la centenarul exploratorului, Stalin a decis să îi dea din nou numele „Przhevalsk” și a rămas așa până la căderea statului federal sovietic în anul 1991.

Nerăbdător să explorez orașul, îmi las repede bagajul în cameră și pornesc într-un tur rapid până la lăsarea întunericului, cu speranța că voi vedea pe lumină principalele obiective. Am noroc să prind din urmă o pereche de turiști germani care tocmai aranjaseră un tur. Ei m-au văzut primii și m-au preluat. Lukas și Ilse, să fie spre 30 de ani ca vârstă,  se bucură să vadă un turist curios și mă asigură că proprietarul autoturismului a făcut deja schița unui traseu complet, așa că pornim în trombă. În zona noastră sunt câteva blocuri în stilul stalinist, iar ghidul improvizat, Kanat, dacă am înțeles bine numele lui, ne spune că în ele au locuit militarii care participau la experimentele de pe lacul Issyk Kul care vizau dezvoltarea unor torpile eficiente pentru luptă. Principalele clădiri de patrimoniu sunt o biserică ortodoxă rusă și o moschee dungană în stil arhitectonic chinezesc, ambele cu o istorie asemănătoare, transformate în altceva în timpul regimului comunist.  Se pare că moscheea a dus-o mai bine, fiind redeschisă încă din anii 1970 pentru a fi pusă la dispoziția comunității dunganilor. De asemenea, Przhevalski are un muzeu în care sunt prezentate  expedițiile sale. Am trecut prin locul unde dimineața este piața de animale, apoi am văzut din exterior și Grădina Zoologică, singura din țară, acum închisă după problemele din timpul pandemiei. Kanat ne spune că mândria grădinei era calul Przhevalski, ori Przewalski, alegeți cum vă place, în rusă sau în poloneză, dar că nu știe dacă mai sunt, nu a mai vizitat-o de dinainte de pandemie.

Nu-i nimic, îmi zic în sinea mea, apoi le spun și celorlalți că am văzut numeroși cai  Przewalski în Mongolia. Era vara anului 2018 când, după o vizită de detaliu în Karakorum, capitala Mongoliei în timpul lui Ginghis Han, am trecut prin valea râului Orkhnon, rezervor de populații de unde au pornit hunii, uigurii și mongolii, pentru a ajunge la o tabără de iurte în apropiere de Parcul Național Hustai. A doua zi, dis-de-dimineață, am intrat în rezervație și, însoțiți de rangeri care avea binocluri performante, am pornit în căutarea cailor sălbatici „takhi” identificați de Przewalski. Caii aproape că dispăruseră prin anii 1960, dar specia a fost salvată cu ajutorul câteva exemplare aduse din Europa, unde erau în captivitate, de o fundație din Olanda. Reveniți în mediul lor natural, caii s-au înmulțit repede. Rangerii știu care sunt locurile preferate și avem noroc de două ori, prima oară când îi vedem într-o vale la râu, apoi pe o culme de deal. Sunt foarte sperioși, așa că nu ne putem apropia prea mult și tot ce putem face este să folosim binoclul. Reușesc să prind în obiectiv un grup de cinci cai frumoși și încep să merg spre ei cu binoclul la ochi. Deodată aud o șoaptă de avertizare din partea unui ranger, însă este prea târziu pentru a mai vedea o marmotă speriată care căuta intrarea în galeria subterană. Caii ne-au simțit și s-au grăbit să ia distanță. Un armăsar se oprește din trap și se apleacă pentru a mirosi ceva.  „Își verifică teritoriul!”, îmi spune rangerul de lângă mine. Mă uit mirat la el, înțelege nedumerirea și îmi explică: „Își miroase propria balegă”.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole