12.9 C
Giurgiu
miercuri, februarie 28, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Evenimentul în filosofie sau despre in/competența filosofilor în politică (III)

OpiniiEvenimentul în filosofie sau despre in/competența filosofilor în politică (III)

Dincolo de publicarea unor documente netraduse până acum în limba română, privind ”cazul Heidegger”, acest serial urmărește și să determine contextul unei epoci greu de înțeles astăzi, în care se poate vorbi de o prietenie de durată între un filosof nazist entuziast și un fost student și discipol evreu. Nu voi intra aici în detaliile agitate ale biografiei lui Karl Löwith[1], dar vreau să mă refer acum la un studiu al său, ”Les implications politiques de la philosophie de l’existence de Heidegger”[2], studiu scris, după spusele editorului, în 1939 și care are un motto din Critica filosofiei dreptului a lui Hegel de Karl Marx, care justifică și explicitează demersul lui Lövith: în fragmentul citat, Marx vorbește de sarcina pe care o are discipolul unui filosof de a explica o decizie politică a magisterului său, mai ales atunci când aceasta pare a fi ”o concesie față de putere” și să ”să explice din conștiința sa (a filosofului, n.P.K.) interioară și esențială ceea ce avea pentru el forma conștiinței exterioare.[3] Această opoziție între două forme de conștiință (interioară și exterioară) despre care vorbea tânărul Marx, este invocată de Lövith pentru a justifica faptul că Heidegger nu și-a explicat, în mod explicit și public, niciodată opțiunea politică[4], dar nici nu s-a dezis de ea[5], cât și utilizarea, pe parcursul eseului, unor elemente ”exterioare” operei filosofice publicate de Heidegger: discursuri, scrisori, confesiuni.

Încă de la început, Lövith își justifică demersul atipic și recunoaște că el   ”poate părea nedrept întrucât acțiunea, în amplitudine, cât și în profunzime, gândirii heideggeriene a pornit mai ales din această lucrare (filosofică, n. P.K.), mult mai mult decât din discursurile care, ele însele, au vizat acțiunea în mod conștient.”[6] El consideră că ”această aparență de nedreptate dispare, însă, atunci când considerăm că Sein und Zeit reprezintă și, și nu în ultimă instanță, o teorie a existenței istorice” și că angajamentul politic al lui Heidegger reprezintă ”aplicarea practică” a proiectului din Sein und Zeit ”la o situație istorică reală” care era posibilă deoarece concepția din Sein und Zeit ”înțelegea deja o astfel de relație cu actualitatea temporală”. El consideră că, în consecință, opțiunea politică nu se baza numai pe o posibilă afinitate între proiectul nazist și cel heideggerian, ci era și o formă de testare a validității propriei concepții: ”Iar aplicarea politico-practică, în angajamentul efectiv în favoarea unei decizii determinate, este cea care justifică sau condamnă în adevăr teoria filozofică care îi servește drept fundament. Ceea ce este adevărat sau fals în teorie este adevărat și în practică, mai ales când teoria însăși își are originea în mod conștient într-un fapt suprem, existența istorică, și când drumul ei o readuce la aceasta”.[7]

În privința propriei atitudini față de opțiunea politică heideggeriană, Lövith evită să ne ofere o poziție clară, lăsând-o mai curând, la alegerea cititorului: ”Cititorul eseului de față va găsi acolo, la alegerea sa, o apărare a importanței filozofice a lui Heidegger sau o condamnare a atitudinii sale politice”, se pare, deoarece, consideră că o atare alternativă ”nu are un sens precis”, deoarece ”importanța istorică a filosofiei heideggeriene se bazează în mare măsură pe faptul că și-a asumat responsabilități și complicități politice”[8], în conformitate cu teza centrală din Sein und Zeit: „Numai o Ființare în mod esențial […] viitoare (care va veni) astfel încât, liberă de moartea sa și ruptă de aceasta, se poate lăsa să fie aruncată înapoi către „acolo”-ul său efectiv, își poate asuma propria abandonare și să fie în clipă „pentru timpul său”” (Sein und Zeit, § 74)[9]. Ideea citatului din Sein und Zeit subliniază importanța caracterului decisiv[10] al opțiunii politice a lui Heidegger: o ”eliberare”, o ”ruptură”, o ”aruncare”, o ”abandonare” și o ”trăire a clipei în timpul actual”; cu alte cuvinte, o părăsire a ”turnului de fildeș” filosofic și implicarea totală și necondiționată în acțiunea politică.[11]

Lövith consideră că filosofia lui Heidegger se concentrează pe moarte ca „instanță de netrecut” a ființării și a puterii noastre și citează dintr-o scrisoare primită de la acesta în 1920: „Voința mea, cel puțin, vizează altceva și asta nu e mult: trăind în situația actuală a unei revoluții de facto, urmăresc ceea ce simt că este „necesar” fără să-mi fac griji să știu dacă de-aici va rezulta o  „Cultură” sau dacă cercetările mele vor precipita ruina.”[12] Aceasta ne sugerează că nazismul prin ideologia sa radicală, violentă și distructivă, răspundea așteptărilor filosofului și nu numai.[13] Nihilismului filosofului îi venea în întâmpinare nihilismul politic; iată ce-i scria lui Lovith în 1924: „Se stabilește aparența că criticii noastre ar trebui să i se opună ceva ce corespunde în conținut cu ceea ce tocmai a fost negat și că munca noastră ar fi destinată unei școli sau tendințe, că ar putea servi drept continuare și completare. „Această lucrare[14], continuă el, nu este nimic din toate acestea; se limitează la o distrugere critică și rațională a tradițiilor filozofice și teologice și rămâne, tocmai din acest motiv, „ceva aparte și poate inaccesibil pentru agitația zilei”. (…) Mai mult, pentru a se vedea plasat dincolo de tot ce este la modă sau nu, filosoful trebuie să se simtă mulțumit, pentru că acolo unde lucrurile îmbătrânesc atât de repede nu există neapărat un fundament suficient de solid”[15].

Majoritatea heideggerienilor, mai vechi și mai noi, au ignorat sau au respins această analiză lövithiană, considerându-se justificați de chiar atitudinea lui Heidegger față de biografia lui Aristotel, despre care spunea într-un curs că ”s-a născut, a trăit și-a murit”, cu alte cuvinte o considera irelevantă pentru interpretarea concepției sale filosofice[16], ignorându-se faptul că, în cazul lui Aristotel, Heidegger considera că avem de-a face cu o ”uitare a Ființei”, adică a acestei necesități de a se implica personal, profund și fără ezitări sau scrupule morale în acțiunea politică a timpului său pentru a trăi în conformitate cu propria concepție filosofică.

========================

[1] Sper să o fac cu altă ocazie.
[2]  Apărut în Les Temps modernes, 2,1946, p. 343-360 și republicat cu indicativul Karl Löwith, Joseph Rovan(traducător), „Implicațiile politice ale filozofiei existenței lui Heidegger”, Les Temps Modernes 2008/4 (n° 650), p. 10-25. Studiul a fost publicat la rubrica ”Opinii”, cu precizarea redacției că nu reprezintă punctul de vedere al acesteia și că scopul este cel de a ”deschide o discuție”. Articol disponibil online la: http://www.cairn.info/revue-les-temps-modernes-2008-4-page-10.html
[3] Op.cit., p.10.
[4] Fapt care a și încurajat ipoteza unei adeziuni oportuniste, lipsită de substanță.
[5] În privat, spunea, orgolios, că ”Oamenii mari fac greșeli pe măsură”. În perioada critică a anchetei privind activitatea lui ca nazist, Karl Jaspers i-a cerut să facă o asemenea mea culpa, dar răspunsul a fost întreruperea corespondenței dintre ei și excluderea lui Heidegger din corpul profesoral.
[6] Op.cit. p.11.
[7] Idem. Această interpretare a concepției filosofice heideggeriene prin prisma acțiunilor sale politice este considerată și astăzi, 2023, de către heideggerieni drept ”irelevantă” în critica filosofiei acestuia. Ultima carte a lui Richard Wolin pe acest subiect, Heidegger in Ruins: Between Philosophy and Ideology, apărută în ianuarie, este respinsă de Keith Lee cu argumentul că este ”o poziție istorică fără nicio capacitate filosofică de argumentare” (A historical position with no philosophical ability to argument).
[8] Cu alte cuvinte, filosofia lui Heidegger este importantă tocmai pentru că a acceptat acest test practic printr-o angajare politică, chiar dacă acest angajament a fost unul greșit.
[9] În versiunea românească a citatului, acesta este ceva mai lung: ”Doar ființarea care, în ființa sa, este în chip esențial orientată către viitor, astfel încît, liberă fiind pentru moartea sa, ea poate, o dată ce s-a izbit de ea, să se lase reproiectată către locul său factic de deschidere, cu alte cuvinte doar ființarea care, orientată fiind către viitor, este tot atît de originar una ce a fost în chip esențial, doar o astfel de ființare poate ca, transmiţîndu-şi ei înseși po­sibilitatea moștenită, să își asume propria stare de aruncare şi să fie prezentă-în-clipă pentru „timpul său „.(Traducerea paragrafului citat în versiunea românească, vezi Ființă și timp, Humanitas, pp.509-510/ p.385 în ed. germană).
[10] Atât în sens ”decizional” cât și în sens de ”angajament total necondiționat” în opțiunea aleasă.
[11] Această interpretare este în acord, credem, și cu versiunea românească a textului heideggerian.
[12] Op.cit., p.12.
[13] Cartea lui Hans Sluga, Heidegger’s Crisis  se ocupă de această perioadă, subliniind faptul că majoritatea filosofilor germani din epocă au aderat și s-au ”încolonat” la ”comandamentele” nazismului. Tocmai această adeziune masivă, care a generat o competiție acerbă pentru a ocupa poziția de ”filosof oficial al nazismului”, a fost cea care a provocat ”marginalizarea” lui Heidegger. Asasinarea lui Ernst Röhm i-a arătat că o divergență în interiorul mișcării poate avea consecințe letale.
[14] Este vorba de demersul gândirii heideggeriene.
[15] Op.cit.,p.13.
[16] Maurice Blanchot a exprimat aforistic această concepție în expresia ”opera își ucide autorul”, adică biografia autorului devine irelevantă pentru interpretarea acesteia sau Umberto Eco, în sintagma ”operei deschise”, adică a posibilității interpretării unei (capod)opere făcând abstracție de momentul creării sale sau în viziunea textualismului care considera că interpretarea trebuie făcută prin raportarea textului la alte texte și la ”producerea” lui.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole