…despre in/competența filosofilor în politică[1](I)
Acum 8 ani[2] a avut loc un eveniment a cărui semnificație filosofică, cred, va deveni evidentă și, de aceea, un subiect de reflecție predilect, în următorii ani[3]. Este vorba despre demisia unui președinte, Günter Figal, nu de stat, ci al unei Societăți filosofice, Societatea Martin Heidegger. Demisionarul este cunoscut de filosofi, în special de cei numiți ”fenomenologi” pentru lucrările sale în acest domeniu și pentru activitatea sa ca profesor la prestigioasa Universitate germană din Freiburg. Aceasta din urmă este cunoscută mai ales pentru activitatea desfășurată aici de filosoful german Martin Heidegger, care a fost și vreme de un an[4] rector al acesteia. Într-un fel, Societatea și Universitatea sunt legate de acest nume, Günter Figal, la rândul său fiind profesor la aceiași Universitate. Demisia nu a survenit în urma unui ”conflict de muncă”, ci a unuia mai subtil, filosofic, de conștiință. În comunicatul apărut în presa locală[5] în 16 ianuarie cu titlul laconic ”Președintele Societății Heidegger a demisionat”, Figal este citat: „În calitate de președinte al unei societăți care are un patron nominal, sunt într-un fel un reprezentant al acestei persoane și, după ce am citit Carnetele Negre, și în special pasajele antisemite, nu mai vreau să fiu. Aceste declarații nu numai că m-au șocat, dar m-au schimbat în așa fel încât mi se pare foarte greu să o mai reprezint.” Simțindu-se, probabil, obligat să dea mai multe amănunte, Figal a adăugat că ”acum este momentul să cercetăm în detaliu filosofia lui Heidegger din perioada nazistă. Citat din Figal: „Implicarea lui Heidegger în național-socialism este mult mai mare decât am putut ști până acum și asta înseamnă că trebuie mai întâi să cercetăm amănunțit perioada anilor 1930 din acest punct de vedere. Și se poate face asta de îndată ce va exista accesul necesar la materialul edificator.” Cu toate acestea, cercetarea critică a lui Heidegger este împiedicată de faptul că moștenitorii lui Heidegger restricționează accesul la mii de pagini manuscrise stocate în Arhiva literaturii germane din Marbach. Manuscrisele pot fi vizualizate numai cu permisiunea moștenitorilor. Günter Figal se alătură acum criticilor care au cerut de ceva timp ca această barieră să fie în sfârșit înlăturată în interesul cercetării.”[6]
Acest comunicat poate ridica unui cititor naiv mai multe întrebări: 1. Cine a fost acest Martin Heidegger, filosof nazist și cum este cu putință ca la aproape 80 de ani de la căderea nazismului, să existe o Societate care să-i poarte numele?; 2. Cum se poate ca implicarea politică a acestui filosof[7] să rămână o necunoscută și după trecerea atâtor decenii?; 3. Cum este posibil ca familia Heidegger să restricționeze accesul la manuscrisele acestuia și la documente care pot conduce la lămurirea implicării sale în politica nazistă?
Voi răspunde pe scurt la aceste întrebări, pentru a nu provoca confuzii ulterioare: 1. Martin Heidegger este, cel puțin pentru așa numita ”filosofie continentală” sau ”postmodernă”, ”cel mai important filosof al secolului al XX-lea”. Activitatea lui politică a fost extrem de scurtă, de un an de zile, dar a coincis cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, apoi s-a retras în activitatea la catedră, unde s-a manifestat critic[8] în mai multe ocazii. Valoarea filosofiei sale, în special a lucrării ”Ființă și Timp” este cea care justifică atenția care i s-a acordat de-a lungul timpului. În ceea ce privește activitatea politică, după căderea regimului nazist a fost supus controlului unei comisii de denazificare, care a hotărât scoaterea sa din învățământ[9]; 2. Au fost, de-a lungul timpului mai multe tentative de a-i ”pune în discuție” opțiunea politică, dar ele au fost respinse de majoritatea heideggerienilor cu argumentul ”irelevanței pentru înțelegerea operei heideggeriene”. Încă din 1933, au fost autori care l-au prezentat drept un ”filosof nazist”, iar Heidegger însuși se dorea să devină ”filosoful oficial” al regimului. După război, un autor elvețian, Guido Schneeberger a scos o culegere[10] cu toate documentele accesibile publicului în anii nazismului (cuvântări, fotografii, declarații oficiale etc). Cartea a trecut neobservată, nu a mai fost reeditată de-atunci[11], deși mulți autori străini au folosit textele adunate pentru traduceri, mai ales în ultimii ani[12]. Foștii studenți sau discipoli (Hannah Arendt, Karl Löwith, Herbert Marcuse, Günther Anders, Hans-Georg Gadamer, Hans Jonas, Emmanuel Levinas), au discutat nu odată această opțiune politică a lui Heidegger legând-o de gândirea lui[13]. În fine, în 1985, Universitatea din Berlin a organizat un simpozion internațional, ocazionat de împlinirea a 50 de ani de la o conferință cu substrat politic susținută de Heidegger la această Universitate. Filosofii francezi Jacques Derrida și Phillippe Lacoue-Labarthe au recunoscut, cu această ocazie, pe tonuri diferite și destul de personale[14] implicarea politică profundă a lui Heidegger. 3. Încă din timpul vieții, Heidegger a elaborat, împreună cu editorul său, Vittorio Klostermann, conținutul și ordinea publicării operei sale. Multe din textele publicate atunci au fost ”corectate” față de ediția inițială. După moartea sa, fii săi s-au ocupat de restul manuscriselor, cenzurând nu o dată publicarea unor texte ”dificile”. Scandalul demisiei a fost produs de publicarea de către Peter Trawney, îngrijitorul actual al edițiilor, a trei volume care cuprind notațiile lui Heidegger în mai multe caiete cu coperți tari de culoare neagră, la care Heidegger se referea numindu-le ”Carnetele negre”.[15] Aceste manuscrise nu au putut fi consultate anterior publicării, deoarece accesul la ele era și este condiționat de familia Heidegger, ceea ce i-a făcut pe unii să spună că opera lui Heidegger a devenit o ”afacere de familie”.
Demisia lui Figal a declanșat o oarecare furtună, atât în societatea Heidegger, cât și printre heideggerieni. Așa încât Figal s-a simțit obligat să revină asupra evenimentului cu un interviu într-un ziar local, Badischer Zeitung. Titlul interviului este, în același timp, dramatic și lămuritor asupra atitudinii lui Figal: „Sfârșitul heideggerianismului”[16]. Titlul se referă la declarația finală a interviului: ”În ceea ce privește viitorul filozofic, cred că este sfârșitul heideggerianismului. Textele lui Heidegger ar trebui citite în context. Atunci nu le poți pune pe piedestal.” Interviul relevă, însă, și apariția unor tensiuni în interiorul Societății: Donatella di Cesare a criticat demisia lui Figal ca fiind un „gest nefilosofic” [17]. Ea l-a acuzat că nu a organizat cu mult timp în urmă o conferință în numele societății la care s-ar fi discutat despre constatările Carnetelor Negre. Figal s-a apărat spunând că ”este nevoie de timp” pentru a înțelege amploarea textelor din Carnete și că o conferință pe această temă nu și-ar fi atins scopul, dimpotrivă.
Declarația cea mai dură, de despărțire de Heidegger, Figal a făcut-o în următorii termeni: ”Surprins, îngrozit, șocat. Nu am crezut, în ciuda marii simpatii a lui Heidegger pentru nazism, că va face în mod deliberat și convins declarații antisemite, cu atât mai puțin despre o asemenea infamie. A fost motivul convingător să-mi reconsider relația cu Heidegger ca persoană.”
Anexa 1
SWR – Südwestrundfunk (Agenție de știri germană) Baden-Baden
Demisia lui Günter Figal.
”16.01.2015 – 11 : 13
Președintele Societății Heidegger a demisionat
Potrivit informațiilor SWR, filosoful de la Freiburg Günter Figal a demisionat din funcția de președinte al Societății Martin Heidegger. Günter Figal a declarat la SWR2 ieri (joi, 15 ianuarie 2015) că pasajele antisemite din „Carnetele negre[18]” publicate anul trecut l-au șocat. Nu mai poate reprezenta Societatea Martin Heidegger, deși nu a înțeles-o niciodată ca o asociație pentru „cultul eroilor”. Literal, Figal a spus: „În calitate de președinte al unei societăți care are un patron nominal, sunt într-un fel un reprezentantul acestei persoane și, după ce am citit Carnetele Negre, și în special pasajele antisemite, nu mai vreau să fiu. Aceste declarații nu numai că m-au șocat, dar m-au schimbat în așa fel încât mi se pare foarte greu să o mai reprezint.” Filosoful de la Freiburg a spus că acum este momentul să cercetăm în detaliu filosofia lui Heidegger în epoca nazistă. Citat din Figal: „Implicarea lui Heidegger în național-socialism este mult mai mare decât am putut ști până acum și asta înseamnă că trebuie mai întâi să cercetăm amănunțit perioada anilor 1930 din acest punct de vedere. Și se poate face asta de îndată ce există accesul necesar la materialul edificator.” Cu toate acestea, cercetarea critică Heidegger este împiedicată de faptul că moștenitorii lui Heidegger restricționează accesul la mii de pagini manuscrise stocate în Arhiva literaturii germane din Marbach. Manuscrisele pot fi vizualizate numai cu permisiunea moștenitorilor. Günter Figal se alătură acum criticilor care au cerut de ceva timp ca această barieră să fie în sfârșit înlăturată în interesul cercetării.”
Anexa 2
„Sfârșitul Heideggerianismului”
INTERVIU BZ cu filozoful de la Freiburg Günter Figal despre retragerea sa din Societatea Martin Heidegger.[19]
Filosoful Günter Figal, care predă la Freiburg, a demisionat în mod surprinzător din funcția de președinte al Societății Martin Heidegger cu sediul în Messkirch după unsprezece ani (BZ din 16.1.). Factorul decisiv pentru pasul său este antisemitismul deschis pe care filosoful ființei îl exprimă în Black Booklets publicate în martie trecut. Bettina Schulte a vrut să afle mai multe despre demisia sa.
BZ: Domnule Figal, au trecut aproape zece luni de la publicarea Carnetelor negre. De ce ți-a luat atât de mult timp să iei decizia? Ecoul mediatic uriaș care continuă până în zilele noastre a avut un impact asupra pasului tău?
Figal: Sigur că nu. Pentru cei care, ca mine, îl studiază pe Heidegger de mai multă vreme, nu a fost nevoie de multă imaginație pentru a-și imagina cum va reacționa publicul. Că mi-a luat ceva timp să iau decizia: tind să las lucrurile să se maturizeze. Un amestec de gânduri m-a însoțit din martie, când am putut citi pentru prima dată textele în context, ca noi toți…
BZ: … nu ai avut o perspectivă mai devreme?
Figal: Știu din 2013 că aceste texte conțin pasaje care sunt problematice. Dar poți judeca astfel de lucruri doar dacă le citești în context.
BZ: Și ai fost foarte surprins?
Figal: Surprins, îngrozit, șocat. Nu am crezut, în ciuda marii simpatii a lui Heidegger pentru nazism, că va face în mod deliberat și convins declarații antisemite, cu atât mai puțin despre o asemenea infamie. A fost motivul convingător să-mi reconsider relația cu Heidegger ca persoană.
BZ: Ați avut contact cu familia Heidegger în timpul procesului de luare a deciziilor? Ca președinte al Societății Heidegger, ai fost un fel de interfață între descendenți și public.
Figal: Nu m-am înțeles niciodată așa. Am condus societatea ca filozof independent. Am fost întotdeauna preocupat de o examinare obiectivă și critică a lui Heidegger, nu de adorarea unui erou. Nu mi-am văzut niciodată sarcina de a face publice poziția moștenitorilor.
BZ: Cum merg lucrurile pentru tine personal când te ocupi de scrierile lui Heidegger? Demisia ta este un punct de cotitură.
Figal: Punctul de cotitură a fost citirea Carnetelor Negre. De asemenea, nu am fost niciodată heideggerian înainte. Profesorii mei de filosofie au fost Gadamer și Tugendhat, care l-au citit critic pe Heidegger. Am inclus Carnetele Negre din punctul de vedere că Heidegger este prezent aici ca persoană. El tot spune „eu”. Numele nu mai poate fi luat doar ca o etichetă pentru o lucrare filosofică.
- Dar asta înseamnă că persoana respectivă joacă acum și un rol în dezbaterea filozofică – mai ales că Heidegger însuși plănuia să publice Carnetele negre în ediția sa completă.
Figal: Dar nu ele sunt în centrul atenției. Puteți vedea strategia lor prin faptul că el și-a prezentat mai întâi gândurile și apoi s-a pus în joc ca persoană. Întrebarea care a devenit din ce în ce mai urgentă pentru mine: Vreau să susțin această persoană cu convingerile mele de bază? Răspunsul a fost un nu răsunător.
BZ: Acum se pune întrebarea dacă, știind despre această atitudine, ar trebui măcar să recitiți scrierile care au fost scrise în perioada național-socialistă.
Figal: Depinde. În special în anii 1930, însă, legătura dintre biografie și gândire a fost foarte puternică, deoarece Heidegger însuși a lucrat în acest sens. În acest timp el a împins ideea că filosofia are loc în anumite circumstanțe istorice. Întrebarea este în ce măsură cineva dorește să se lege de aceste circumstanțe. A vrut să se angajeze. Chiar dacă s-a îndepărtat de partid, s-a agățat de un național-socialism intelectual. Nu pot decât să critic asta aspru. Pentru mine, filosofia este internațională.
BZ: Adjunctul dumneavoastră, filozofa italiană Donatella Di Cesare, a criticat demisia dumneavoastră ca fiind un „gest nefilosofic”. Ea vă acuză că nu ați organizat cu mult timp în urmă o conferință în numele societății la care s-ar fi discutat despre constatările Caietelor Negre. Ea însăși a cerut insistent asta. A ratat societatea o oportunitate?
Figal: Nu cred. Cu aproape 1000 de pagini, oamenii de știință serioși au nevoie de ceva timp pentru a se familiariza. S-a discutat despre o întâlnire de anul trecut. M-am gândit că este mai bine să aștept. În opinia mea, conferința ar fi trebuit să aibă loc în rotația conferințelor bienale ale Societății Heidegger din toamna anului 2015. Totuși, mi-a devenit din ce în ce mai greu să-mi imaginez această conferință în contextul societății.
BZ: Au fost și există forțe care au vrut să prevină o confruntare cu antisemitismul lui Heidegger?
Figal: Nu vreau să spun asta. Întrebarea pentru mine a fost dacă vreau să lucrez cu Heidegger în contextul unei funcții reprezentative sau în libertate. Am ales libertatea.
BZ: Veți continua să aveți de-a face cu Heidegger în libertate?
Figal: Întrebarea pe care ați ridicat-o despre modul în care o recitire a textelor lui Heidegger din anii 1930 pe canavaua Carnetelor negre ar putea fi concepută a fi extrem de importantă. Întrebarea este deschisă. Acest lucru are de-a face și cu faptul că textele din anii 1930 și 1940 sunt în general versiuni din anii 1950 revizuite de Heidegger.
BZ: Mai există manuscrisele originale?
Figal: Presupun că da.
BZ: Ceea ce ne aduce la întrebarea cum să ne descurcăm cu fondul lui Heidegger din Marbach. În acest moment, editorii ediției complete au primul drept de acces la manuscrise. Publicul larg îl poate vizualiza numai după ce a fost publicat. Nu trebuie să se schimbe ceva în această practică restrictivă?
Figal: În niciun caz nu este inclus tot în ediția finală. Materialul este mult mai extins, dar nu este accesibil până acum. Am în vedere modelul arhivei Husserl din Leuwen: toate manuscrisele originale sunt accesibile acolo. Ceva de genul acesta este de dorit și pentru fondul Heidegger: digitalizarea să fie disponibilă pentru cercetare.
BZ: Îți pare rău că ți-ai pus încrederea într-o persoană de unsprezece ani pe care nu o mai consideri demnă de reprezentare?
Figal: M-am sprijinit mai puțin pe om decât pe munca lui. Scopul meu a fost să conduc Societatea Heidegger din Messkirch. Pentru mine a fost important să-l aduc pe Heidegger într-o discuție academică critică, pe care o merită el și cele mai bune texte ale sale.
BZ: Încă îl considerați unul dintre cei mai importanți filosofi ai secolului XX?
Figal: Sigur. Acest lucru poate fi clarificat doar analizând istoria sa. Potrivit lui Husserl, el a dat impulsuri incredibil de importante fenomenologiei.
BZ: Cum va continua moștenirea Heidegger?
Figal: Aș dori mai multă transparență pentru cercetare. Ar trebui să ne gândim la modul în care proprietatea poate fi accesibilă, nu mâine sau poimâine, ci într-un timp calculat.
BZ: Când anume?
Figal: Nu pot spune. Nu știu cât de mare este efortul. În ceea ce privește viitorul filozofic, cred că este sfârșitul heideggerianismului. Textele lui Heidegger ar trebui citite în context. Atunci nu le poți pune pe piedestal.
Günter Figal, născut în 1949, a fost numit la Tübingen prin Martin Heidegger, după ce și-a terminat abilitarea la Heidelberg. Predă la catedra Heidegger din Freiburg din 2001. Din 2013 a publicat primul lexicon Heidegger în limba germană[20].
===================
[1] Într-un text viitor voi explica finalitatea demersului meu. În esență, este unul cognitiv-filosofic.
[2] Mai precis în 15 ianuarie 2015
[3] În România probabil ceva mai târziu, deoarece evenimentul a fost ignorat total.
[4] Din mai 1933 până în iunie 1934.
[5] Südwestrundfunk (SWF) Baden-Baden
[6] Citat din comunicatul de presă. Comunicatul poate fi citit integral în anexa 1 la acest articol. Traducerea îmi aparține.
[7] Martin Heidegger a devenit membru cotizant al NSDAP din mai 1933, la câteva zile după numirea sa ca Rector al Universității din Freiburg, în urma retragerii forțate a fostului rector, de orientare social-democrată, și până la căderea dictaturii naziste.
[8] Într-o manieră, am putea spune ”criptică” la adresa nazismului oficial, pe care l-a acuzat de ”biologism”. Heidegger însuși, după război, s-a prezentat drept un opozant.
[9] A revenit în 1950, dar nu ca titular, deoarece împlinise vârsta de pensionare.
[10] Nachlese zu Heidegger: Dokumente zu seinem Leben und Denken. Mit zwei Bildtafeln. Selbstverlag, Bern 1962
[11] Există un exemplar fotocopiat la Universitatea Konstanz.
[12] Există, totuși, o traducere integrală a cărții în japoneză, Haidega-shui: sono-sei-to-shiso-no-dokyumento, Tokyo 2001.
[13] Vom reveni în mai multe texte la acest punct.
[14] Derrida s-a apărat spunând că nu a încercat niciodată să ascundă nazismul lui Heidegger, Lacoue-Labarthe a vorbit nuanțat de un ”nazism personal”, spiritual al lui Heidegger.
[15] Vom reveni la acest episod pentru clarificări.
[16] Interviul integral în anexa 2. Traducerea îmi aparține
[17] Deși a criticat demisia lui Figal, di Cesare a demisionat la rândul ei după câteva luni.
[18] Schwarzen Heften – acesta este numele pe care Heidegger însuși îl folosea. Era vorba de caiete cu coperți de culoare neagră ce cuprindeau notații zilnice, un fel de jurnal filosofic. Heidegger le-a inclus în programul publicării operei sale. În 2014 au apărut primele volume care au declanșat scandalul.
[19]Interviul poate fi consultat în arhiva ziarului, http://www.badische-zeitung.de/das-ende-des-heideggerianertums
[20] După demisia sa de la Societatea Heidegger, Universitatea din Freiburg a hotărât înlocuirea catedrei Heidegger cu o alta destinată Studiilor Culturale.