GAZPROM, noua armă a Rusiei
Autori: Valeri Paniușkin, Mihail Zîgar
2008, Ed. Curtea Veche
”Gazul extras din Rusia și folosit pentru a asigura încălzirea unei jumătăți de planetă a reprezentat întotdeauna o armă periculoasă. Imediat după cel de-al doilea război mondial, când în Uniunea Sovietică a început construcția primei conducte de gaz ”Saratov-Moscova”, această sarcină a fost încredințată Direcției Construcțiilor Militare, condusă de Lavrenti Beria. În perioada respectivă, Beria supraveghea și crearea bombei atomice sovietice, astfel încât construcția conductei de gaz și bomba atomică au fost oarecum echivalente. Conductele de gaz erau construite de prizonierii de război, mai ales militari.
Pe urmă Stalin a murit, Beria a fost împușcat, iar Nikita Hrușciov, binecuvântând cu o mână construcția, cu cealaltă încerca să cucerească Europa cu ajutorul gazului sovietic.
În anul 1960, Hrușciov și președintele companiei italiene de gaz ENI, Enrico Mattei, au încheiat un contract de comerț cu petrol și gaze. Dar dacă țițeiul putea fi transportat în tancuri petroliere, pentru gaz erau necesare conducte, iar europenilor le era teamă de conductele sovietice.
În anul 1963, la insistențele președintelui american John Kennedy, cancelarul Germaniei Occidentale Konrad Adenauer a anulat tranzacția deja încheiată și a interzis vânzarea către Uniunea Sovietică a conductelor de diametru mare. Conductele de gaz au început să fie atunci produse în Siberia. Pe ele scria ”Ai încurcat conducta, Adenauer!” așa cum, cu puțin timp înainte, pe tancuri scria ”Spre Berlin!”.
Fiindcă și gazul este o armă.
Enrico Mattei, care încercase să spargă blocada de gaz a URSS, a murit în condiții misterioase, într-un accident de elicopter, la scurt timp după întâlnirea cu președintele american Kennedy. Se zvonea că a fost victima unui asasinat, iar cauza morții sale fuseseră chiar înțelegerile făcute cu URSS. Însă nimeni nu a reușit să elucideze acest mister, fiindcă toți polițiștii și ziariștii care s-au ocupat de cercetarea circumstanțelor în care murise Mattei au fost uciși sau au dispărut fără urmă.
O armă periculoasă!
Însă gazul reușise deja să pătrundă în Europa. În anul 1970, cancelarul RFG Willi Brandt și Leonid Brejnev au semnat legendarul acord referitor la ”conductele de gaz”, potrivit căruia Germania urma să înceapă livrarea către Uniunea Sovietică a conductelor de diametru mare, iar Ruhrgas să cumpere gaz sovietic. La ora 13 și un sfert, în ziua de 3 octombrie 1973, din URSS s-a făcut prima livrare de gaz spre Europa.
Americanii au încercat ani de-a rândul să-l convingă pe Willi Brandt să renunțe la colaborarea cu Uniunea Sovietică. Încă din anul 1980, secretarul de stat al SUA, Shultz, a venit la Bonn, pentru a convinge conducerea RFG să renunțe la construcția conductei de gaz. Americanii susțineau că, în cazul unor operațiuni militare, rușii vor putea să-și alimenteze tancurile direct din conducte și că vor putea cuceri Europa în câteva zile.
Însă, un deceniu mai târziu, tancurile rusești au plecat din Europa. Iar conductele au rămas. Ca și frica. Și toate armele.
Fostul locțiitor al președintelui consiliului de conducere al Gazprom, Viaceslav Șeremet, era și el unul dintre cei cărora le plăcea să repete că gazul este înrudit cu armele: ”Se aprinde, explodează și omoară”. Aceste cuvinte se bucurau de popularitate în rândul producătorilor de gaz ruși.
Europenii, care nu o cunoșteau, citau cifre dintre cele mai înfricoșătoare: Finlanda, de exemplu, depinde în proporție de 100% de importul de la Gazprom, Austria depinde în proporție de 75% iar Germania depinde în proporție de 45%.
Însă, oricât ar fi de ciudat, de gaz se teme și Rusia, chiar și cei din interiorul Gazpromului. Veteranii corporației povestesc că extracția de gaz a fost întotdeauna considerată cea mai grea și mai ingrată activitate, în comparație cu oricare altă afacere. De aceea Gazprom a încercat mereu să nu-și limiteze frontul de lucru doar la gaz, ci să-și lărgească orizontul de interese tot mai mult. În prezent, Gazprom deține cluburi de fotbal, întreprinderi de energie electrică, ziare, canale de televiziune, fonduri de pensii, companii de asigurare, bănci și companii aeriene.
Numai pe teritoriul Rusiei, lungimea totală a conductelor Gazprom reprezintă 156.000 de kilometri, adică de trei ori și jumătate lungimea Ecuatorului.
Gazpromul reprezintă obiectul unor temeri atât de mari, Gazpromul este atât de admirat, încât pare că nici nu mai rămâne timp pentru a vedea cum este organizat și ce anume conține. Ce este, un mecanism sau un organism? În ce stare se află în prezent această puternică armă rusească fabricată de Beria și Hrușciov, utilizată de Brejnev și Kosîghin, pe care Cernomîrdin și Viahirev i-au transmis-o integral lui Putin? Oare nu a ruginit? Este oare atât de periculoasă? În fine, se poate oare desface în bucăți, pentru a obține răspunsurile la aceste întrebări?
Primele cuvinte pe care ni le-a spus fostul prim-ministru Egor Gaidar, când l-am rugat să ne acorde un interviu, au fost următoarele:
– La ce vă trebuie toate astea? Nu înțelegeți că veți fi omorâți? Nu înțelegeți unde intrați?
Noi nu înțelegeam.”