De prea multe ori am amânat proiectul călătoreia în Groenlanda, așa că atunci când am reușit să pornesc într-acolo, în a doua jumătate a lunii august a anului 2024, aveam emoțiile unui adolescent care și-a dat prima întâlnire cu iubita visurilor sale. De aceea, strigătul „Groenlanda, mon amour” poate căpăta conotațiile unei declarații de dragoste pe viață. Firește, trăim fascianația Groenlandei atunci când aflăm de existența ținuturilor arctice ale nordului îndepărtat, apoi ne împlinim diversele curiozității, dar rareori ne gândim să ajungem acolo. Într-adevăr, ar putea argumenta cineva, la ce bun să faci o călătorie grea pentru a ajunge într-un ținut neprimitor, friguros și auster?
Totuși, cine are vocația călătoriei și își valorizează viața în acest fel, nu poate să nu vadă această insulă acoperită de gheață. De aceea, în vara anului trecut am fost de-a dreptul fericit atunci când am reușit să-mi planific o călătorie spre Groenlanda la bordul unui vas de croazieră al companiei Norwegian Star. Întâi am zburat, cu escală la Viena, până în Islanda, la Reykjavik, iar de acolo m-am îmbarcat la bordul uriașului vas de croazieră. Nu am urmat traseul inițial din cauza unei furtuni în partea de vest, așa că am făcut un ocol în direcția nord, după care ne-am îndreptat drept spre țărmul marei insule, călătorie de o noapte, o zi și încă o noapte pe apele Oceanului Atlantic, departe de rutele de navigație ale vaselor comerciale. Și aceasta este o experiență neobișnuită, resimțită profund de organismul care se simte străin în aceste locuri, pe ape adânci, sub un cer care nu-i al lui în mod cotidian. Adaug apoi și faptul că a te afla pe un vas de croazieră este el însuși o experiență specială, cu miile de turiști și personalul de pe vas mișunând neîncetat de colo-colo, ca într-un imens furnicar.
Aparent paradoxal, Groenlanda înseamnă „pământ verde” și acesta este primul lucru pe care trebuie să-l lămurești atunci când rostești acest nume. Cei ce l-au dat, vikingii lui Erik cel Roșu, au ajuns, întra-adevăr, pe un țărm verde și care părea primitor. Judecat pentru trădare, Erik cel Roșiu a fost exilat și a ales să plece din Islanda spre nord-vest, într-o direcție în care se zvonea că ar fi un teritoriu. Se știe că a plecat în anul 982 împreună cu familia și câțiva slujitori devotați la bordul unei corăbii vikinge, joasă, stabilă și rezistentă. Era o perioadă în care țărmul Groenlandei era verde, unii cred că era un interval de încălzire, asemănător cu cel pe care îl trăim noi astăzi. Au acostat în sud, apoi Erik a luat decizia să se întoarcă în Islanda pentru a face o expediție de mare amploare și pentru a descoperi noi teritorii. A format o flotă expediționară din 25 de bărci și au ajuns în Groenlanda numai 14, restul pierzându-se pe drum din cauza condițiilor extreme. Au continuat să navigheze și mai departe și au ajuns până pe țărmul Canadei de azi și al nord-estului Statelor Unite. Acest fapt este astăzi recunoscut de istorici și se acceptă că America a fost descoperită de vikingi cu cinci sute de ani înaintea lui Columb. Astăzi, în Reykjavik, în fața Catedralei, se află o statuie imensă a lui Erik cel Roșu, declarat și recunoscut drept decoperitor al Americii.
Dar nu vikingii au fost primii oameni care au trăit în Groenlnada, ci acele populații de inuiți sau eschimoși care au venit din Canada acum vreo 4500 de ani. Acum se știe că a fost o rută de migrație dinspre Siberia spre Alaska, apoi Canada, iar în final Groenlanda. Aceste populații ale nordului arctic pot fi întâlnite pretutindeni de-a lungul Cercului Polar, din Europa nordică, unde avem populația sami din Scandinavia, până în nordul Japoniei, pe insula Hokkaido, unde este populația ainu. Inuiții din Groenlanda sunt și astăzi majoritari, peste 80 la sută la o populație totală în număr de aproape 60 000 de persoane la o suprafață de peste două milioane de kilometri pătrați, de aproape zece ori mai mult decât suprafața României, ceea ce înseamnă că avem un locuitor la vreo 40 de km pătrați, cifre care arată dimeniunile colosale ale acestei pustietăți de gheață și de zăpadă. După colonizarea din timpul lui Erik cel Roșu, vikingii au prosperat vreme de circa cinci sute de ani, până când, pe fondul răcirii vremii într-un interval al unei microere glaciare care a început în jurul anului 1450, au început să-și abandoneze micile localități și să caute refugiu înapoi în Scandinavia. Deși țărmurile, mai ales cele din partea sudică, sunt libere de gheață, calota de gheață este stăpână pe insulă în proporție de 4/5, ajungând la circa 3 800 de metri grosime în unele locuri. Într-adevăr, trebuie să vezi pentru a avea cu adevărat o pecepție corectă asupra acestui fenomen natural.
Cum explicăm însă faptul că deși Groenlanda face parte din punct de vedere geografic din continentul America de Nord și deși vikingii s-au retras pe la anul 1450 lăsând pe loc populația inuită, ea are statutul de teritoriu dependent al Dfanemarcei? Declarațiile de pretendent ale lui Donald Trump din ultimele săptămâni referitoare la interesele geopolitice ale SUA cu privire la Groenlanda, mergând chiar până la sugerarea unei anexări prin forță a acestui teritoriu, mă obligă să intervin pentru a lămuri lucrurile. Faptele istorice sunt foarte clare. Danemarca și Norvegia au revendicat acest teritoriu și în anul 1721 au organizat o expediție misionară care a avut și scopul religios de a introduce creștinismul. Ulterior, după Războaiele Napoleoniene, după ce Danemarca și Norvegia s-au separat în anul 1814, Groenlanda a rămas cu statutul de colonie a Danemarcei. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial Groenlanda s-a detașat de Danemarca, aceasta din urmă fiind ocupată de Germania nazistă, și s-a apropiat de SUA și Canada, dar după terminarea războiului a revenit la Danemarca. În anul 1973 Danemarca a devenit parte a Comunității Europene, moment de la care au avut loc mai multe referendumuri prin care Groenlanda a căpătat o autonomie din ce în ce mai puternică. Mai întâi, în anul 1985, Groenlanda a ieșit din Comunitatea Europeană, apoi, din anul 2008, au decis autoguvernarea, devenind un an mai târziu un teritoriu dependent de Danemarca numai în privința politicii externe, a folosirii monedei și a apărării.
Așa stau lucrurile acum, în anul de grație 2025. Groenlada devine din ce în ce mai importantă geopolitic și economic, cu resurse bogate de materii prime, iar în lumea globală capătă o importanță strategică. Așa că, dincolo de a fi fascinantă, Groenlanda este înstărită și utilă. Sunt motive mai mult decât suficiente pentru a o admira și a ne declara interesul în diverse forme, de la atracție contemplativă la calcule geopolitice, ceea ce, o știm, este deja un fapt public, a făcut-o și Donald Trump.