În mai puțin de două săptămâni, mai precis pe întâi noiembrie, cetățenii Israelului sunt din nou chemați la urne, pentru a cincea oară în aproape doi ani și jumătate, ceea ce e un indiciu clar al instabilității politice din această încercată zonă a Orientului Apropiat. Ca și la precedentele alegeri, din iunie 2021, și de această dată miza politică e reprezentată de disputa dintre două tabere create oarecum ad-hoc și despărțite nu atât pe criteriul ideologic dreapta-stânga, cât mai degrabă pe acela al ostilității sau simpatiei față de fostul și contestatul premier,
Biniamin Netaniahu, aflat de câțiva ani în cercetare penală. Succesul de anul trecut al taberei anti-Bibi a întrerupt pentru prima dată în 12 ani conducerea exclusivă a coaliției de dreapta, susținută de partidului Likud și premierul amintit, dar n-a făcut-o într-o manieră decisivă, ci doar cu o majoritate la limită, de 61%. Fragilitatea acestei majorități a fost, de altfel, și principalul inamic al guvernului Benett-Lapid, bazat pe o coaliție de opt formațiuni și pe principiul rotației între premier și vice-premier care, în pofida unor realizări incontestabile (aprobarea bugetului de stat, între altele), a depins constant de coeziunea celor 61 de deputați care au făcut-o posibilă. Când aceasta a început să se clatine, fie sub impactul unor pretexte ideologice, fie ca urmare a unor manipulații din tabăra adversă de atragere a unor deputați, a devenit clar că zilele ei sunt numărate și că e preferabilă devansarea alegerilor și nu o eventuală moțiune de neîncredere.
Ca o particularitate a acestei coaliții, trebuie menționat faptul că, pentru prima dată în istoria Israelului, ea a inclus și un partid arab, ceea ce a reprezentat, însă, nu doar o lăudabilă noutate, ci și un risc potential, ajuns la apogeu în cursul scurtei operațiuni militare din Fâșia Gaza, de la începutul lunii august a acestui an, împotriva organizației teroriste Djihadul Islamic. S-a dovedit atunci că vechea dispută israelo- palestianiană are rădăcini mai puternice în rândul cetățenilor arabi din Israel decât realitatea participării la guvernare, cu toate avantajele economice și sociale care decurgeau din aceasta. Slăbirea suportului populației arabe pentru originala coaliție guvernamentală (manifestată, între altele, și prin intensificarea atentatelor teroriste din regiunea Cisiordania, controlată de Autoritatea palestiniană), combinată cu reușita manipulărilor din direcția fostului partid de guvernământ, Likud, de atragere a doi deputați din coaliție, sunt factorii care au condus la decizia devansării alegerilor, urmată de punerea în practică a principiului rotației la conducerea guvernului și preluarea responsabilității acestuia de către actualul premier, Iair Lapid, liderul celei de-a doua formațiuni politice ca forță electorală din Israel după Likud, Yeș Atid ( Există viitor).
Un prim efect al devansării alegerilor asupra coaliției guvernamentale, dar și asupra parlamentului israelian a fost, pe de o parte apariția unei noi formațiuni politice de centru dreapta, prin fuzionarea a două partide guvernamentale conduse de actualul ministru al apărării, Beni Gantz (originar din România) și de actualul ministru al justiției, Ghideon Saar, precum și, pe de altă parte, destrămarea coaliției arabe Lista Comună, care s-a descompus în cele trei facțiuni politice constituente, diminuându-și serios șansele electorale la apropiatele alegeri. Au mai fost înregistrate și alte reorientări pe scena israeliană, de ambele părți ale arcului politic, în care nu voi intra însă, pentru a nu îngreuna percepția și așa greoaie a unui spectru politic puternic divizat. E suficient doar să mai adaug că frecventele sondaje de opinie din ultima lună nu indică nici acum o decizie clară a electoratului israelian, existând deja temerea că la orizont se profilează o nouă rundă de alegeri, cea de-a șasea în mai puțin
de trei ani, ceea ce face din Israel democrația parlamentară cu cea mai înaltă frecvență electorală (un fel de Italie a anilor 70, ai secolului trecut), semn al unei îngrijorătoare instabilități politice și deficiențe de guvernare. La marile provocări, actuale și viitoare, regionale sau globale, cu care se va confrunta Israelul, această stare de fapt nu va contribui, desigur, la întărirea forței sale, existând mulți observatori politici care privesc cu suspiciune chiar șansele lui de existență. Cum, însă, poporul evreu și-a demonstrat capacitatea sa de supraviețuire în cele mai potrivnice împrejurări, sunt alte opinii (și acestea sunt majoritare) care mizează pe dinamica consensului politic în situații riscante și pe șansele realizării unui front comun de opinii, atunci când situația o va cere.
Israel din nou la urne
