Credincios principiului de a nu rata nimic atunci când hoinăresc printr-o parte a lumii, am profitat de intrarea rutieră în Tadjikistan dinpre Uzbekistan și după ce am văzut sit-ul UNESCO de la Sarazm am decis să ne oprim în orașul Istaravșan, interesați atât de atmosfera urbană de acolo, cât și de aura legendară a localității, căci este posibil ca actualul Istaravșan să fie atât fostul oraș antic Cyropolis, cât și locul unde s-a petrecut nunta lui Alexandru cel Mare cu Roxana. Producerea acestor două evenimente în Istaravșan este doar probabilă, însă un călător autentic trebuie să ia în seamă toate posibilitățile atunci când își propune să fie exhaustiv în explorările sale.
Despre Cyropolis, orașul întemeiat de faimosul rege Cirus al II-lea, zis „cel Mare”, cel care a inițiat în secolul al VI-lea î. Chr. procesul de expansiune a Imperiului Ahmenid, făcând din Persia o mare putere a acelor vremuri, se știe că a fost undeva în zona de nord-est, Istaravșanul fiind una dintre cele trei locații care concură la titlul de moștenitor. Oricum, indiferent dacă a fost sau nu așa, sunt dovezi că Istaravșanul a fost o localitate importantă a acelei epoci, punct comercial și centru meșteșugăresc, iar locuitorii săi au celebrat în anul 2002 împlinirea a 2500 de ani de la întemeiere. Și cum uneori ești ceea ce crezi că ești, să le dăm istarvșanezilor dreptatea pe care își permit să și-o asume.
Și mai nesigură este stabilirea locului unde a avut loc ceremonia de căsătorie a lui Alexandru cel Mare cu Roxana, dar, și de această dată, acolo unde date sigure lipsesc, imaginarul poate completa narațiunea și îi poate da un sens care să fie acceptat de o comunitate. Adevărul și legenda pot fuziona într-o poveste care să pară credibilă și merită să te oprești în Istaravșan de dragul unei asemenea povești. În ceea ce mă privește, urmărind traseul expediției miliotare a lui Alexandru, sunt tentat să iau în considerare și alte ipoteze, între care și cea care fixează locul ceremoniei undeva mai spre est, probabil pe teritoriul de astăzi al Afganistanului. Dar locul contează mai puțin, important este faptul căsătoriei celor doi.
Știm că Roxana era o prițesă din Regatul Bactriei, că nunta a avut loc în anul 327 î. Chr., iar cei mai mulți dintre comentatori apreciază că, dincolo de posibila atracție senmtimentală dintre cei doi, mariajul a avut un rol politic și strategic, menit să asigure loialitatea liderilor din noile teritorii cucerite. Se pare că nu toți apropiații lui Alexandru au agreat ideea, aceștia dorind ca regina noului imperiu pe cale de constituire să fie de origine greacă sau, și mai strict, macedoneană. Se mai știe că a fost o ceremonie în care tradițiile culturale s-au amestecat, să-i zicem așa, o nuntă greco-persană. A fost efectuat și ritualul tăierii pâinii, iar Alexandru însuși ar fi pus coroana pe capul Roxanei. Aceasta și-a urmat apoi soțul în campania militară de cucerire a nordului Indiei și a dat naștere unui băiat, Alexandru al IV-lea. După moartea lui Alexandru în anul 323 î. Chr., Roxana a supraviețuit, ba chiar, după câte se pare, și-a ucis o rivală, Stateira a II-a, o altă soție de-a lui Alexandru, sperând în succesiunea fiului ei. Dar, după unele izvoare istorice, și ea și fiul au fost închiși, apoi executați în anul 320 î. Chr., de un anume general Cassender, în contextul complicat al luptelor pentru succesiune și pentru împărțirea imperiului creat de Alexandru cel Mare.
O discuție atractivă s-ar putea face despre cum arăta Roxana, cert este că tadjicii cu care am vorbit au o reprezentare diferită asupra fizionomiei Roxanei față de cea propusă de Hollywood în filmul realizat de Oliver Stone în anul 2004, cu Colin Farrel în rolul lui Alexandru cel Mare și Rosario Isabel Dawson în rolul Roxanei. Am văzut într-un muzeu mai multe tablori care reconstruiau scenele ceremoniei de căsătorie, iar Roxana este înfățișată diferit, în fine, sunt doar speculații alimentate de opinii diverse. Dacă vrem să rămânem în zona de certitudine, atunci trebuie să menționez că istoricul Lucian din Samosata ne-a lăsat o descriere a unei picturi realizată de celebrul Aetion (sau Echion), contemporan cu evenimentele. Pictura, înainte de a se pierde, a fost expusă cu ocazia Jocurilor Olimpice de atunci și a strânit o asemenea admirație încât artistul s-a ales și cu o soție, fiica lui Proxenidas, unul dintre oficialii jocurilor.
Istaravșanul de azi oferă o atmosferă de târg zonal, fiind un loc de unde poți cumpăra fructe prospete, cu o ofertă bogată și diversă. Tot aici, pe strada comercială, sunt și case de schimb valutar, așa că pentru cine tocmai a venit din direcția vest, este bine să-și actualizeze numerarul. Cine are la dizpoziție o jumătate de zi poate vizita monumentele din oraș, între care o fortificație din perioada ahmenidă, moschei și o medresă de importanță locală, precum și un muzeu de istorie locală. Situat pe drumul de legătură dintre cele două mari orașe ale țării, Khujand și capitala Dușanbe, primul fiind la numai 70 de kilomtri distanță, la capătul unui drum montan foarte spectaculos despre străbaterea căruia voi povesti într-un epissod următor, Istaravșanul este o bună alegere pentru călătorii cărora le place să hoinărească.
În acea seară, când voi fi privit cerul înstelat, voi afla de la Adib că unul dintre asteorizii din sistemul solar, cel cu numărul 317, poartă numele „Roxana”, numit astfel la cererea descoperitorului său, un francez, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Nu apuc să îi cer detalii despre acel francez, căci Adib, și mai mândru, mă întreabă dacă știu că Mozart ar fi vrut să compună o operă dedicată lui Alexandru și Roxanei. „A fost sigur iubire la prima vedere!”, adaugă el, stârnind și mai mult interesul doamnelor care asistau la discuția noastră începută cu invocarea cerului lăptos, plin de stele.