„Pole, pole” este o expresie folosită în Zanzibar chiar mai des decât „Hakuna Matata”, ca un fel de comentariu care însoțește aproape orice acțiune. M-am izbit de acest „Pole, pole” încă de la prima mea vizită în Zanzibar, atunci când am auzit această expresie iterată de fiecare dată când aveam ceva de făcut, când ne-am reunit în holul aeroportului pentru a ne întălni cu ghidul local, când ne-am îndreptat spre microbuz, când ne-am urcat în el, când ne-am deplasat cu microbuzul până la resort, când am coborât din el și băieții au dat jos bagajele și le-au dus în hol, când am făcut formalitățile de cazare și am primit cheile de la camere., „Pole, pole”, de fiecare dată, repetitiv și obesesiv, parcă pentru a marca astfel ritmul relaxat al vieții din Zanzibar.
Încerc o recuperare comparativă a ideii din spatele expresiei „Pole, pole” și cred că avem în limba latină un echivalent interșanjabil în „Festina lente!”, cu variante potrivite în limba română, la fel de intersubstituibile și de sugestive ca expresia zanzibareză, fie că-i „Grăbește-te încet!” ori „Graba strică treaba1”. Caut și pe la vechii greci ceva care să corspundă dictonului latin și nu găsesc un aforism cu același conținut imperativ, dar descopăr mai multe considerații despre grabă și despre virtutea avantajoasă a răbdării, așa cum ar fi, între altele, un comentariu din Istoriile lui Herodot, mai precis, fragmentele 208-228 din Cartea a VII-a, în care acesta descrie luptele dintre greci și perși, cu șiretlicul folosit de grecii vicleni care simulau că se retrag în grabă pentru a se întoarce apoi brusc și a-i înfrunta pe perșii care îi urmăreau într-o dezordine zgomotoasă. Inevitabil, mă gândesc și la graba înceată a broaștei țestoase care în paradoxele eleate nu poate fi ajunsă de alergătorul Ahile, ori, mutându-mă în cultura română, la melcul negrăbit din poemul lui Ion Barbu sau din reflecțiile lui Lucian Blaga. Îmi aduc aminte și de o zicere a lui Napoleon, una pe care o țin minte încă din adolescență, cel care spunea că pentru a câștiga o bătălie problema nu este să te grăbești, ci să pornești la timp.
Să fie „Pole, pole” o expresie care nu aduce nimic nou față de conotațiile noțiunii europene, ori sunt șanse să scoatem la iveală un înțeles inedit și neașteptat? Ce înseamnă, de fapt, „Pole, pole”? Expresia provine, ca și „Hakuna Matata”, tot din limba swahili, vorbită în mai multe țări din zona central-estică a Africii, în Kenya, Tanzania, Uganda, Rwanda, Republica Democratică Congo, Burundi sau Mozambic. Contextele în care ea este folosită sunt acelea în care îndemnul la calm și răbdare este cel mai potrivit pentru a gestiona o împrejurare de viață. Ad litteram, expresia s-ar traduce prin „pas cu pas”, iar cel care o folosește indică o schimbare de ritm și o adaptare la o situație nouă în care calmul și acțiunea răbdătoare sunt cea mai înțeleaptă soluție.
În călătoriile mele prin junglă sau prin savană am auzit deseori această expresie atunci când, după ce ne grăbeam pentru a prinde un moment prielnic în care să observăm viața sălbatică, rangerii însoțitori ne tăiau dintr-o dată ritmul alert și ne invitau să ne oprim și să privim cu atenție. Era o trecere bruscă de la agitația celui care este curios să descopere și acela care, de vreme ce a găsit ceea ce căuta, nu mai are nevoie să se grăbescă, ci să privească cu atenție, să observe pe îndelete și să încerce să perturbe cât mai puțin împrejurimile.
Dacă aplicăm acest îndemn la viața de zi cu zi, atunci ar fi vorba de relaxare pentru a ieși din stresul urgențelor, fiind în aveantajul nostru să încetinim, să schimbăm ritmul cu unul mai lent sau, pur și simplu, să ne oprim. Ba mai mult decât atât, Mr. Jumbe mi-a atras atenția într-o discuție că nu-i vorba doar de ritm și de trecerea de la o acțiune rapidă la una mai lentă, ci și de o centrare a atenției de la spectele cantitative la cele calitative, adică ceva de genul că nu doar cantitatea contează, că nu doar viteza te ajută să ajungi departe.
Mi-a plăcut mult remarca lui, așa că am dat-o pe cometariu filosofic și am scos din discuția noastră și alte idei. Astfel, am discutat despre diferența dintre progresul rapid, atunci când realizezi impulsiv ceva în grabă, pentru a constata apoi că defectele sunt numeroase, și progresul lent, făcuit cu răbdare, caz în care, chiar dacă beneficiile nu apar imediat, pe termen lung ai mai mult de câștigat pentru că vei avea nevoie de mult mai puține revizuiri și reparații. Este, îmi spune Mr. Jumbe, ca atunci când construiești o casă în trei zile și când o faci într-un an. Cum poate să fie trainică o casă făcută în trei zile? Și cum poate fi o viață trăită repede, pe nerăsuflate, fără să ai timp de reverie? Viața trebuie trăită secvență cu secvență, trebuie să te oprești din când în când să reflectezi, să conștientizezi drumul parcurs, abia apoi să faci pasul următor.
„Pole, pole” capătă niște conotații unice în Zanzibar, în creuzetul cultural în care se amestecă influențe africane, arabe, indiene și persane. De aici rezultă un stil de viață în care timpul și durata au alt statut ontologic la nivel social și ar fi o eroare să încerci să trăiești altfel. Nu are rost să-ți faci un program bazat pe ore exacte, niciodată nu va ieși așa cum ți-ai propus. Dacă reușești să evadezi de sub autoritatea obișnuințelor culturale europene și să să te cuplezi la tradițiile locului, vei constata cu surprindere că viața curge mult mai fluid și că poți pune între paranteze grijile de fiecare zi. Cum spunea Mr. Jumbe, „Viața este scurtă, de ce să mă grăbesc?”