14.7 C
Giurgiu
luni, noiembrie 4, 2024

„Bullet train” în Uzbekistan

Când am început documentarea pentru a doua...

„Viață bună” în sudul agricol al Italiei

Congresul Mondial de Filosofie, eveniment ce are...

Lumină de septembrie în Delta Dunării

Să vezi Delta Dunării atunci când vara...

PRIVIREA

OpiniiPRIVIREA
MOTTO: ,,Din punctul de vedere al aerului, soarele-i un aer plin de păsări, aripă în aripă zbătând. Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite, cu aripile crescute înlăuntru, care bat, plutind, flămând, într-un aer mai curat- care e gândul”
Nichita Stănescu

Prima poruncă pe care trebuie să ne-o dăm este să privim bine; să putem chiar să ,,navigăm” pe privire. De-abia aşa, ochii noştri devin strălucitori ca vechi nimburi. Putem concepe privirea ca pe o activitate primordială? Putem concepe un privitor profesionist? În fond, ce fac zeii, cu ce se ocupă, dacă nu cu privitul din înaltul cerului? Contemplaţia la care se dedau poeţii şi filosofii nu este decât o activitate eficientă a privirii. Numai aşa devenim spectatori şi lumea un spectacol: ,,Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchipui” – zice Mihai Eminescu.

Privirea conştientă de sine devine PUNCT DE VEDERE. Nichita, în poemul ,,Laudă omului”, îşi imaginează cum se vede lumea din punctul de vedere al copacilor, din punctul de vedere al păsărilor, din punctul de vedere al aerului, iar lauda i se cuvine Omului pentru că poate să schimbe perspectivele.  Este ca şi cum ai filma cu mai multe camere . De ce este lăudat omul?! Aşa cum ,,vede” Nichita,  utilizând cele trei imagini: a copacilor, a pietrelor şi a aerului, Omul este lăudabil pentru că poate fi conceput ca un copac care se înalţă de pe piatra numită Pământ şi zboară într-un aer mai curat, care este Gândul.

Desigur, opera  privirii este primordială, necesară, dar nu suficientă pentru că ea doar pregăteşte opera iubirii, aşa cum ,,vita contemplativa” precede şi pregăteşte ,,vita activa”.

Ce este un zeu, dacă nu un privitor privilegiat? Şi ce este un poet, dacă nu un privitor de clasă? A naviga pe privire te poate duce foarte departe, dincolo de norul care desparte. Trebuie să ne antrenăm ochii, asfel încât să ne asigurăm de o privire străpungătoare. Ei trebuie să suporte munca pleoapelor, deschidere – închidere, ,,apparition” – ,,disparition”, etc.

Şi timpul, marele nostru prieten – duşman clipeşte. Căci clipele sunt pleoapele timpului. Asta afirmă poetul Rilke când scrie ,,al nimănui somn să fii sub atâtea pleoape”. Aşa încep să înţeleg de ce pictorul Ion Țuculescu picta numai ochi.

Şi soarele este un ochi care avea nevoie de ochii noştri ca să fie el însuşi văzut. Nu este fiecare zi din viaţa noastră o stare de ,,ochi în ochi”, ochiul nostru în ochiul Lui?

Există şi ochiul minţii, care străvede ceea ce ochiul fizic nu poate vedea. Verbul ,,a ochi” devine aici interesant pentru că înseamnă să ne reglăm privirea asfel încât ea să ţintească şi să ajungă la cele îndepărtate sau la  fiinţele minuscule. Performanţa în acest plan ar însemna ca privirea să ne facă să vedem ceea ce este invizibil: de exemplu esenţa lucrurilor – ideea lui Platon, sau pe Dumnezeu. Cred că asta a gândit poetul R.M.Rilke când a scris versul ,,Îndelung birui, contemplând”.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole