Așa după cum am povestit în câteva episoade anterioare, cu ocazia unei noi vizite în Asia Centrală am ales un alt drum dinspre Uzbekistan spre Tadjikistan. Dacă prima oară am venit din nord, dinspre Tașkent spre Khujand, apoi am traversat două masive muntoase până am ajuns în capitala Dușanbe, de această dată am venit dinpre vest, așa că am avut posibilitatea să văd locuri noi, situl arheologic de la Sarazm și orașul Istaravșan. Am scris despre fiecare în parte câte un articol, cititorii mei fideli au avut deja posibilitatea să le parcurgă.
Dezavantajul acestui al doilea traseu este acela că dacă vrei să vezi atât Khujand cât și Dușanbe, atunci trebuie să traversezi munții pentru a ajunge la Khujand, apoi să-i traversezi înapoi până la punctul de bifurcație spre Dușanbe, iar până la Dușanbe ai de traversat alt masiv muntos. Așadar, acest al doilea traseu presupune trei traversări, pe când dacă vii dinspre Tașkent și vrei să ajungi la Dușanbe trecând prin Khujand mergi continuu de la nord la sud, fără să repeți o traversare. Dar pentru un călător adevărat aceste traversări sunt o plăcere, căci, ne-au învățat asta pictorii impresioniști, una este să vezi soarele la apus și alta este să-l vezi la răsărit cum își proiectează lumina asupra peisajului. Totul este diferit, iar în munții pietroși de aici luminile și umbrele dau un spectacol care nu trebuie ratat.
Spre orele prânzului suntem la cumpăna apelor, de acolo de unde drumul se bifurcă spre Munții Tian Shan sau spre Munții Pamir. Cât vezi cu ochii, numai munți stâncoși, vegetația este cuibărită doar în vale. Dacă te uiți la o hartă fizică a acestei zone vei înțelege mai bine duritatea acestor locuri pietroase și vei vedea cum Tadjikistanul este rânduit teritorial în jurul acestei cetăți de piatră, cu două zone fertile în jurul acestor munți. Decidem să ne încercăm norocul la un restaurant local și, într-adevăr, fiind ora prânzului, oferta nu lipsește. Nu este un loc turistic, este un restaurant plin de localnici și în care noi suntem singurii străini. Suntem primiți cu simpatie și interes și o tânără care rupe ceva engleză ne ajută să facem alegerile. Mergem pe principiul „văzut, plăcut și luat”. Eu aleg un rasol de vită însoțit de un cartof uriaș și alte câteva legume mărunțite în zeama plăcut mirositoare, o jumătate de pui fript, foarte gustos, și o RC Cola, pe etichetă citesc că este licență Columbus, Georgia, USA.
După ce ne-am ghiftuit începem urcușul spre tunelul Shariston, situat la altitudinea de 2655 metri, construit cu asistență chineză. Este un drum spectaculos, cu o șosea agățată pe versanții prăpăstioși, iar șoferul, un vitezist, conduce din accelerație, ridicând-ne pulsul. Totul este stâncă, iar prăpastia se deschide vertical pe versanți. Oprim pentru a admira priveliștea stâncoasă și aridă, cu greu găsești câte un copac sau un tufiș înverzit prin văile înguste. Doar 1,5 din suprafața țării ar fi împădurită.
De jur-împrejur, piatră. În ultimii ani s-au deschis mai multe mine, unele dintre ele concesionate Chinei la schimb cu investițiile acesteia în infrastrcutură, drumul și tunelul fiind o dovadă a acestei afaceri. Este interesant că zăcămintele de cărbune se află foarte aproape de suprafață, așa încât, în unele cazuri, tot ce ai de făcut este să ajungi până acolo și să-l încarci. Și mai spectaculos este faptul că din cauza radiației solare cărbunele de la suprafață se aprinde și fumegă pe culmile aride. Camioanele îl încarcă și îl transportă spre zonele locuite pentru a fi folosit în termocentrale și drept combustibil, dar nu este suficient, Tadjukistanul importă în continuare petrol și gaze naturale din Rusia. Se pare că întreținerea drumului este asigurată de o companie din Marea Britanie înregistrată în Insulele Virgine ca subsidiară a Shell, dar nu bag mâna în foc pentru această informație și nici pentru altele pe care nici nu le mai mărturisesc, căci știm bine cât de întortocheate sunt căile capitalismului și cum se țes interesele corporatiste și statale atunci când există voință politică pentru aesmenea combinații.
Dincolo de tunel drumul mai urmează o vreme curba de nivel și apoi începe să coboare. Vegetația apare mai întâi răzlețită, apoi se îndesește, iar când ajungem pe valea râului Syr Darya suntem deja în celebra zonă roditoare Fergana. Lateral față de drum, în vale, se află un lac artifcial cu rol de rezoervor de apă, așa cum am mai văzut, creat între culmi prin îndiguire. Pe dig, dacă vă era dor de el, o statuie a lui Lenin, mărturie a ingredientelor ideologice din acest spațiu.
Spre orele înserării suntem la doar 300 de metri altitudine, aproape de orașul Khujand. Este o zonă fertilă, decisivă pentru țară și pentru întreaga regiune. Deși am mai vorbit despre Valea Fergana într-un episod, revin acum cu alte informații despre gestionarea apei prin proiecte de anvergură. În perioada anilor 2005-2015 s-a desfășurat proiectul „Water for life”, iar în intervalul 2018-2028 se implementează proiectul „Sustainability of water” care vizează aprovizionarea cu apă a trei mari orașe din Asia Centrală, Almaty din Kazahstan, Tașkent din Uzbekistan și Așhabad din Turkmenistan. Se discută și despre posibilitatea salvării Lacului Aral (despre acesta am scris în alt episod) și despre rolul pe care l-ar avea Lacul Sarez, din estul Tadjikistanului, format în anul 1911 după un cutremur.
Suntem la capătul drumului, una din variantele Drumului Mătășii, cea mai nordică. Ar mai fi alte două variante de traversare a acestei zone muntoase, pe cea mai sudică dintre ele a folosit-o Marco Polo. La orizont se profilează un masiv muntos numit „Culmea Mongolă”, denumit astfel de pe vremea când mongolii și-au instalat acolo o tabără militară în anul 1219. La poale se află Khujand-ul, punctul final al călătoriei din această zi.