6.3 C
Giurgiu
marți, decembrie 5, 2023

Ascensiune în Munții Tian-Șan în căutarea leopardului de zăpadă

În timpul recentei pandemii Covid-19 am scris...

Din nou despre cetate

Fără să mi-o ceară oficial, Primăria și...

Melanezieni și austronezieni. Cine sunt papuașii?

Așa cum am promis, revin cu povestea...

Un atac care va schimba fața Orientului Mijlociu (1)

ActualitateUn atac care va schimba fața Orientului Mijlociu (1)

Pe 7 Octombrie, anul acesta, organizația Hamas a declanșat un atac asupra Israelului pe cât de surprinzător, pe atât de brutal și sângeros. Într-o singură zi au fost uciși peste 1300 de israelieni, soldați și civili, tineri și bătrâni, bărbați și femei, mulți dintre ei maltratați și masacrați bestial, cum nicio ființă de pe acest pământ, cu excepția unor exemplare umane descreierate, n-ar putea-o face.

Surpriza a fost colosală și – la fel – ineficiența serviciilor de informații israeliene, ca și a armatei în primele ore. Mai există un singur moment în istoria conflictelor israelo-arabe, când Israelul s-a găsit în aceeași situație. Acum exact 50 de ani, un atac surpriză al armatelor siriană și egipteană, cu suținere irakiană și iordaniană, găsea Israelul la fel de nepregătit, în ciuda unor informații care circulau deja pe coridoarele serviciilor de informații ale armatei, Mossadului și Seviciului de securitate internă. Era într-o sâmbătă, adică o zi de Shabat, dar nu una oarecare, ci aceea în care calendarul iudaic stabilește cea mai importantă solemnitate religioasă, Iom Kippur, Ziua Iertării. De aceea conflictul s-a și numit Războiul de Iom Kippur. A durat aproape o lună și a făcut 2679 de victime israeliene.

Revenind la data de 7 Octombrie 2023, ce constatăm? Este o zi de shabat, care încheie Sărbătoarea de sukot, cunoscută și ca Sărbătoarea corturilor, dar nu este o încheiere pur și simplu, ci una cu un final apoteotic. Intitulată „Bucuria Torei”, sulurile sfinte sunt scoase în sinagogi din dulapul lor la fel de sacrosanct, și purtate prin fața enoriașilor, spre a fi atinse sau sărutate, simbolizând încheierea unui an de citire a Torei și începutul celui următor.  Deci, tot o zi deosebită, nu de importanța zilei de Iom Kippur, dar, poate, a doua ca importanță.  Și exact în această zi, la fel ca acum 50 de ani, Israelul este surprins de un atac masiv cu rachete, dublat de pătrunderea inamicului pe teritoriul național, în condițiile în care toate serviciile de informații au încremenit brusc în muțenie, iar armata a întârziat să intervină un număr nepermis de ore, suficient ca Răul, în toată goliciunea lui malefică, să se năpustească asupra localităților israeliene de la granița cu Fâșia Gaza și asupra tinerilor adunați la un festival de muzică, organizat în apropierea unui chibuț, aflat și el în proximitatea Fâșiei Gaza. Oameni smulși din casele lor și târâți dincolo de graniță, alții uciși sau torturați în propriile lor case, casele lor făcute brusc ruine de rachetele de umăr lansate asupra lor sau incendiate chiar peste proprietarii lor încă în viață, fete prinse, violate cu sălbăticie și ucise chiar când erau profanate, copii decapitați sub ochii mamelor…tot ceea ce o minte infernală, înecată în bestialitate, poată să inventeze. Sau, cu expresia scriitorului David Grossman, Răul total, nu Răul pur, pentru că acesta nu poate fi pur în nicio privință, ci…Răul Total.

Raportat la aceste imagini apocaliptice, lipsa de reacție a armatei israeliene, tăcerea din aceeași zi și din zilele următoare a conducerii politice a țării, absența oricărui dialog la nivel național, altul decât cel asigurat de presa scrisă și electronică, de posturile de radio și televiziune, care au început să emită în flux continuu, par, dacă nu criminale, cel puțin de o iresponsabilitate vecină cu demisia morală și încălcarea oricărui contract social între guvern, armată și cetățeni.

Acum e război. Dar va veni vremea când, dincolo de ridicarea dintre ruine, dincolo de pansarea rănilor și îngroparea morților, se va face un proces național de conștiință, care va mătura ca pe niște gunoaie toate capetele îmbâcsite de aroganță și icompetență de la conducerea țării, în frunte cu regele saltimbancilor și al cabotinilor, care stă cățărat de 16 ani la cârma unei țări, pe care o consideră propria latifundie.

Până atunci, însă, va mai curge multă apă pe Iordan.

Acum războiul continuă și, după toate aprecierile experților va dura mai mult decât Războiul de Iom Kippur, pentru că intenția Israelului este să nu mai permită niciodată o repetare a surprizei din dimineața acelui șabat negru, iar acest lucru nu e posibil fără anihilarea definitivă a sursei Răului, care este organizația islamică radicală Hamas. Va urma, desigur, intrarea cu trupe în Fâșia Gaza și lichidarea tuturor buzunarelor de rezistanță teroristă iar, apoi, proiectarea unui nou viitor pentru populația palestiniană de aici, fără nicio prezență israeliană, alta decât la granița comună, care va fi lărgită cu o așa-numită „fâșie a morții”, o bandă de 500 de m lățime, așa cum exista pe vremuri în sudul Libanului, în care orice intrus care va intra, va fi lichidat automat.

Statele Unite s-au situat, fără niciun echivoc, de partea Israelului. Nu doar pentru că acesta este singura democrație din Orientul Mijlociu, ci și pentru a semnala că revine în zonă ca actor central, care încearcă să blocheze extinderea sferelor de influență ale Iranului și Chinei, ceilalți actori, de esență totalitară, care-și dispută, ajutându-se reciproc, regiunea. Cel mai mare portavion american, „Gerald Ford”, se află deja în apele Mediteranei, aproape de coasta Israelului iar, un al doilea, „F.D. Roosevelt”, se deplasează în aceeași direcție. Un al treilea portavion american, care patrulează în apele Mării Roșii, a intrat deja în acțiune, când a interceptat trei rachete și câteva drone lansate din Yemen spre teritoriul Israelului, de gruparea etnică separatistă Huti, fidelă Iranului, al doilea braț al Ayatolahului de la Teheran în Orientul Mijlociu, pe lângă organizația Hezbollah, din Liban. Organizațiile radicale palestiniene din Fâșia Gaza sunt și ele sprijinite material și financiar de Gărzile revoluționare iraniene, dar sunt de mai mici dimensiuni și mai slab dotate, iar dispariția lor n-ar antrena o dispută directă între Iran și Statele Unite, cum s-ar întâmpla dacă Israelul ar ataca sudul Libanului, pentru a distruge și organizația Hezbollah.

Statele Unite au atras, de altfel, atenție Israelului să nu comită greșeala de a ataca fără avertizment Libanul blocând, astfel, intenția ministrului apărării, Ioav Galant, care pregătea un astfel de atac-surpriză, nu doar ca răspuns la frecventele tiruri cu rachete și mortiere ale organizației Hezbollah asupra localităților israeliene din nordul țării, ci și pentru că, personal, consideră această organizație mult mai periculoasă decât Hamasul.

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole