11.5 C
Giurgiu
joi, februarie 29, 2024

Tașkent, Muzeul de Arte Aplicate

Nu poți să înțelegi un popor și...

Catedrala Înălțării și parcul „Panfilov” din Almaty

Poate nimic nu ilustrează mai bine caracterul...

Șah la rege cu nebunul

S-a dezbătut și votat bugetul. Joi. Ce...

Un atac care va schimba fața Orientului Mijlociu (2)

ActualitateUn atac care va schimba fața Orientului Mijlociu (2)

Războiul din Fâșia Gaza a intrat în cea de-a treia sa lună și nimic nu lasă să se întrevadă dacă va mai dura tot atât, sau chiar mai mult. Urmele lui pe teren sunt răvășitoare: clădiri făcute una cu pământul, zeci de mii de morți de partea palestiniană – teroriști, dar și civili – câteva sute de soldați israelieni, care s-au adăugat celor peste 1200 de civili și militari uciși în prima zi a invaziei Hamasului în localitățile israeliene atacate, sute de mii de oameni dislocați de la casele lor, atât în Fâșia Gaza, cât și în Israel, durere și ură nesfârșite și de o parte și de cealaltă. Iar peste toate acestea planează o nesiguranță înfiorătoare despre ziua de după, despre refacerea enclavei distruse și, mai ales, despre posibilitatea  restabilirii unor relații de coexistență între două popoare care, acum, par total compromise.

Nu e încă vremea pentru procese de conștiință la nivel național și nici pentru bilanțul, oricum, tragic al acestei izbucniri din senin a Răului Total asupra unei zone marcate de mai bine de un secol de convulsii și dispute. Lucrurile sunt încă în mișcare și dramele se succed cu atâta impetuozitate, încât zeci de ani vor fi necesari de acum înainte pentru descrierea a ceea ce se întâmplă în momentele de față și, mai ales, pentru a le interpreta și a le cupride într-o înțelegere coerentă. Primează acum luptele de o încrâncenare fără precedent și conștiința că pentru ambele părți ele vor fi definitive, pe viață și pe moarte, fără rest și fără compromis. Teroriștii înregistrează, desigur, pierderi mari umane și materiale, orașe distruse, luptători uciși cu miile, echipamente militare și dispozitive de luptă subterane spulberate, dar nu cedează și patosul lor de luptă rămâne intact. Ideologia îngenunchierii și eliminării părții adverese nu pare de conjunctură, face parte integrantă din identitatea lor, chiar dacă prețul ei este antrenarea întregii populații civile în malaxorul distugerii aproape definitive. Se pune, atunci, întrebarea, dacă ei se reprezintă doar pe sine, așa cum încearcă toate puterile externe, începând cu lumea occidentală și continuând cu cea arabă și islamică moderată, să acrediteze, sau este vorba de o identificare totală și de o consimțire deliberată a tuturor palestinienilor la obiectivul distrugerii Israelului, așa cum multe voci autorizate din Israel încearcă să comunice lumii întregi.

Distincția teoretică dintre cele două aspecte este esențială pentru înțelegerea faptelor. Pentru că într-un fel stau lucrurile dacă populația civilă palestinină este victimă nevinovată a unei organizații teroriste, care este un element străin în propria ei compoziție națională, iar pierderile inevitabile de vieți omenești din rândurile ei sunt tragice și condamnabile, și alta dacă ea se simte exprimată de această organizație, face corp comun cu ea și, ca atare, acceptă tacit să împărtășească întru totul destinul ei. În acest, caz pierderile suferite devin logice în desfășurarea războiului și, poate chiar mai mult, îndreptățesc viziunea acelorași voci din societatea israeliană care susțin că războiul din Fâșia Gaza nu este un conflict dintre un stat și o organizație teroristă, ci conflictul dintre două state – Israel și statul Hamas – pentru că Hamasul întrunește toate calitățile unui stat, începând cu puterea de luptă (o armată de peste 40.000 de soldați, înarmați eficient și dispuși în divizii terestre, navale și aeriene) și cu mobilizarea exemplară a populației civile în jurul unei ideologii împărtășite organic.

Sunt multe exemple concrete care sprijină această a doua înterpretare a evenimentelor actuale din Fâșia Gază. Cel mai izbitor dintre toate este pariciparea civililor înșiși la invadarea localităților israeliene în acea sâmbătă fatidică din 7 octombrie, sau sprijinul – tacit, ori explicit – față de această intervenție. Pe înregistrările video din acea zi, multe făcute chiar de teroriști, pot fi văzuți civili pe motociclete, ba chiar si un bătrân în baston, care participă cu abnegație atât la uciderea sau violarea victimelor, cât și la furtul tâlhăresc din casele lor, sau chiar la luarea de ostatici. A devenit antologică discuția telefonică dintre un terorist, care se lăuda că a omorât zece civili israelieni, și tatăl său, în care acesta din urmă aducea laude lui Allah pentru isprava fiului și-l îndemna să mai ucidă alți zece israelieni.

Dar, sigur, această perspectivă explicativă e departe de-a fi agreată de oricare din puterile implicate în războiul din Fâșia Gaza și, înainte de toate, de Statele Unite. Adiministrația Biden este un constant sprijinitor al Israelului și al efortului de război al acestuia. Cum s-a exprimat un cunoscut comentator israelian, fără sprijinul american, arsenalul militar israelian s-ar epuiza într-o singură săptămână, lăsând armatei israeliene doar perspectiva continuării războiului cu bâte și pietre. Dar ajutorul american nu e total gratuit. Președintele Biden și premierul Netaniahu s-au aflat nu de puține ori pe poziții opuse, iar disensiunile dintre ei contină în special pe tema viitorului Fâșiei Gaza ,după terminarea războiului. În timp ce șeful Casei Albe insistă pe ideea constituirii unui stat palestinian, care să găsească o formulă de coexistență cu Statul Israel, premierul israelian consideră că acest fapt  este imposibil și că, transpus în practică, ar constitui o sursă de viitoare și interminabile conflicte între cele două părți.

Nici timpul nu favorizează poziția israeliană. Răbdarea opiniei publice internaționale, ca și a principalelor satate care au sprijinit deplin Israelul la începutul războiului, dar care rămân partizanele distincției dintre organizația Hamas și populația civilă palestiniană, se erodează constant, făcând ca momentul dezicerii totale de perspectiva israeliană a conflictului să nu mai apară îndepărtat. Președintele Biden va fi tot mai presat de propria sa campanie electorală, ale cărei perspective nu se prezintă în culori trandafirii, Franța se află într-un clar proces de dezangajare față de poziția israeliană, Spania e de-a dreptul ostilă Israelului, doar Germania, Anglia și, întrucâtva, Olanda menținându-se încă pe vechile aliniamente de sprijinire a Israelului.

Dar, chiar și în interiorul Israelului, încep să apară fisuri între partizanii razboiului total, fără întrerupere, împotriva Hamasului, trecând chiar și peste situația aproape insurmontabilă a ostaticilor israelieni deținuți de Hamas în Fâșia Gaza, și cei care cer recunoașterea importanței ajutorului american și, inevitabil, a pretențiilor administrației de la Washington. Pe terenul disputei dintre cele două tabere, se conturează tot mai pregnant obstinația șefului guvernului israelian de a imprima evenimentelor acea direcție care să favorizeze propria sa supraviețuire politică, chiar și împotriva intereselor statului, cum îl acuză mulți din tabăra adversă. Fapt cert este că în toate sondajele de opinie, efectuate după declanșarea războiului, poziția sa este într-un declin constant, indicând cu claritate că, dacă alegerile ar avea loc în aceste momente, partidul său n-ar mai întruni nici măcar jumătate din sufragiile deținute în prezent.

Înzestrat cu o inteligență remarcabilă, carismatic și manipulativ, Biniamin Netaniahu este conștient, pe de altă parte, că-și joacă în aceste momente nu doar cartea supraviețuirii politice, într-un context tot mai defavorabil lui, ci și pe aceea a imaginii cu care va rămâne in istorie, ceea ce s-ar putea dovedi mai important decât ascuțitele sale instincte  de luptător politic. Dacă va fi așa, și dacă va alege să părăsească cu o anumită demnitate scena politică israeliană, n-ar fi exclus să-și găsească în final, la judecata istoriei,  un loc în patrimoniul cultural și de idei al țării, atât prin cele mai consistente decizii politice, pe care le-a luat în cei 16 ani de guvernare, cât și prin cărțile de autor semnate în toată această perioadă.

 

 

 

Articole noi

Vezi si alte etichete:

Ultimele articole