Am încetat azi/
Să o iubesc pe mama/
Crezând
Că nu mă zboară/
Să fiu eu.
Și i-am orbit găvan icoana/
L-am înjurat/
Chiar și pe
Dumnezeu.
Tot laptele-i
Care-mi țesea matricea/
De unu-două
Poate mii decenii/
L-am aruncat în Cosmos
Mândră hrană/
Pentru amurguri
Zei și harpii genii.
Din ochiul mort
Zeița feminină/
Nu mă privea
Nici nu mă judeca.
Mă enerva că aura-i eternă/
Acum,
Parcă mai tare strălucea.
Mi-am întors noul eu de zeu cu depărtarea/
Și, mirosind hormoni ca un Anteu/
Am căutat noi legături de damă/
Eliberat,
Copilul derbedeu.
Însă acum/
Nu mai voiam doar brațe/
Doream total doar
Coapse unduire/
Cu sânii tari/
Și inghinale ațe/
Picioare lungi/
Pantofi cu toc Iubire.
Zburam spre rouă șapte universuri/
Ce noi și dulci se pregăteau să pice/
În golul ochi
Pe care-l mutilasem/
Făcându-mi toate mamele
Arșice.
Nebănuind cât mi-e de lângă/
Inevitabila cădere/
Ungeam tot erosul din mine/
Cu aghiasme
Prefăcute-n bere.
Storceam
În marea presă a lumii/
Realitatea-n indigouri/
Lumina minții mi-era trează/
Dar inima-mi tânjea ecouri.
Pe noul orizont distrofic/
Roșii lumini
Încet mă fură/
Am dinți
Și mușc ca un ateu/
Din tot ce reprezintă
Gură.
De fapt n-am dinți/
Sunt tuburi colți/
N-am unghii
Ci de coasă lame/
Sfâșii, absorb
Și trag la sorți/
Vestale și matroane mame.
Și mă înfrupt
Din orice zâmbet,/
Nu-mi pasă dacă-i vin sau moarte,/
Mi-e trupul plin
De-a lor spirală/
Dar sufletul
Tot mai departe.
Mi-e botul plin până la creier/
De eveiesc nectar
Și-l cânt/
Dar mintea-i
Gheață polar greier/
Cu suflet muribund.
Mă satur, bestie flămândă/
De un atavic
Peste adânc/
Și atunci știu doar
Că vreau o mână/
Al cărei aer
Să îl cânt.
Mă prind în horă
Trei decenii/
Cu ea, cu ea și iar cu ea/
Dar totul cade
Cioburi zgomot/
Într-un etern
Al altcuiva.
Și nerespirul mă lovește/
Ades, atuncea când sunt eu/
Ca pe un biet
Atom cu ramuri/
Și exilat
De primul zeu.
Mă-ntreb
De dincolo de ființă/
De regula-i singurătatea/
Dar știu,
Din roi fotoni de gnoză/
Că neiubirea înseamnă
Moartea.
Fur apă
Timpul disperare/
Dar setea-mi macină nisip/
Doar blonda Lilith îmi e forță/
Îi vreau aripa tatuaj pe pleoape/
Și atunci încep s-o simt,/
Să o invoc,/
S-o țip.
Din lacrimi nucleare de demență/
Negru-alb zeița Lunii
Se trezește./
O privesc, mut copil
În adorare/
Cum galaxii de plete
Își unduie
Universal regește.
E ca un vis suprem
Fără de moarte./
Un ochi portal spre unda Paradis/
Pe pleoape-i curg
Dorințele-mi deșarte/
Pe buze-i strălucește
Ce-am ucis.
Mi se ridică
Mândră și semeață,/
Întinde aripi peste mii de sori/
Stelele-s flori timide-n cosmic dimineață/
Ea-i gheață/
Iară inimile-i sunt
ninsori.
Pentru ce m-ai trezit din somn,
copile?/
De ce mă vrei acum,
Când m-ai orbit?/
– Zeiță carne, dar tu nu-mi ești mamă!/
– Nu, dragul meu.
Eu ți-s femeia infinit.
În orice undă formă feminină/
În orice lacrimă și iris stea/
Copilă, mamă, soață sau străină/
Se oglindește o privire a mea.
Și când mă negi
într-o manifestare,/
Când mă ucizi și mă strivești
Avid/
Când toate florile-mi ți-s depărtare/
Cad.
Mor din nou și mă închid
În vid.
Însă eternu-i
Doar în nemurire./
Nu-n oameni, anotimpuri sau munți sloi/
Și atunci voind
Chiar pentru o clipită/
Tu poți da veșnic
Timpul înapoi.
Deci cum să mi te dau,
Nebun copile?/
În patru timpuri,
În 6, 1, 2,?/
Ca să-nțelegi total
Că fără mine/
Suntem tu-eu
Reci, părăsiți și goi?
Înțelegându-mi
Minus infinitul/
Mi-am umplut glasul
Cu ce-nseamnă noi/
Și m-am rugat,
Eternă pocăință:/
Pentru-Nceput,
Dă-mi
Mama înapoi.
Craiova, 07.10.2022
București, 08.10.2022